miercuri, 30 decembrie 2009

Timp nu mai e,,,,s-a dus

Sarac m-am nascut, sarac voi murii, timpul nu te lasa sa te-ntorci in trecut, sa mai copilaresti putin, doar cateva ore. Nu, nu mai poti decat sa iti aduci aminte, de copilaria ce parca prea repede s-a scurs. Pe-acest pamant trecatori suntem, pe acest blestemat pamant au curs lacrimi, lacrimi poate de amar, poate de bucurie. Cine-a stat sa cantareasa lacrimile ce s-au scurs pe obrajii inbujorati? Poate doar bunul Dumnezeu.
Nu poti oprii timpul, macar un ceas, macar o ora. Pionul principal nu e omul, ci doar timpul, in jurul lui s-au dat razboaie, ce in urma au lasat, mii de inimi zdrobite. Timpul a trecut, cine-i poate cere socoteala?. Nimeni.
A mai trecut un an, 365 de zile, 8760 de ore, 525600 de minute, 31 356000 de secunde, s-au scurs, trecutul stim prezentul il traim, viitorul depinde de prezent. Am cunoscut oameni minunati, am cunoscut ce poate face goana dupa bani din om, dar nu am cunoscut ce face timpul pentru om. El isi vede de drumul lui, fara sa ceara sau sa ofere nimic. E timpul pe Dumnezeu sa-L caut, poate mai des decat in timpul care a trecut. E timpul sa ma bucur de ce-mi ofera Dumnezeu, e timpul sa iubesti mai mult, e timpul sa alegi.

Nu's parale

Totii romanii striga'n cor
Nu's parale, nu's parale
De te duci in magazine
Copilasul vezi plangand
Si o mama zbierand
Nu's parale, nu's parale
Cosu'i plin de bunatati
De produse cu multe E-eeuri
Si-atunci te-ntrebi mirat
Nu's parale? Nu's parale?!!!!
De te duci si tu sa cumperi
Produse cu multe E-eeuri
De gasit, ai sa gasesti
Rafturile goale
Nu's parale, nu's parale
Eu cu buzunarele goale
Si cu gandul la mai bine
Iti urez numai de bine
Sanatate si parale
Si o binecuvantare.
Sunt parale, sunt parale.




Primiti cu plugul?

Aho, aho, ho-ho,
Mâine anul se-noieste
*De unde sa se-nnoiasca, ca nu mai e 2009 e 2010
Plugusorul se porneste
*E pamantul inghetat, de asta e agricultura la pamant
Si începe a brazda,Plugusorul
Pe la case a ura.
*Cum o fii sa mergi cu plugul prin sat?!!

Iarna-i grea, omatu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belsug,
Pentru brazda de sub plug.
*omatu-i mare- inundatii el aduce

Doamne binecuvânteaza,
Casa care o ureaza
Plugusor cu patru boi,
Plugusor mânat de noi.
*Bine ca macar plugul e manat de oameni simpli si nu de politicieni.

Sus pe cer ca straluceste,
O stea mare ce vesteste
Ca se curma de acum
Al nevoilor greu drum;
*E!! aici sunt promisiuni electorale

Asta-i steaua româneasca
A unirii
Si-a-nfratirii,
Stea de viata, stea de spor,
Stea de bine-n viitor.
*Iar liga de fotbal e aranjata de blatisti sa castige Steaua campionatul

Fa-o, Doamne, sa luceasca
Steaua noastra româneasca
Si sa stea tot între noi,
Sa nu mai avem nevoi.
* Gigi e europarlamentar, bag seama vor sa il aduca innapoi.

Anul Nou ne-aduce noua, - iata dovada ca anul nu se innoieste.
Timp mai bun si viata noua;
Anul Nou o sa ne fie,
Început de veselie.
* Inceput de veselie, sa vezi cand ne-om trezi din betie,

Mari pe mici n-or prigoni,
Mici pe mari nu vor râvni,
În fratie si dreptate
Au sa fie legi lucrate.
* Asta-i mare amagire

Noi cu ei mâna vom da
Si-ntr-o hora vom juca.
Dumnezeu care ne-asculta,
Ne întinde hrana multa,
Si pamântul ce-om avea
Grâu de aur ne va da.- daca-l vom lucra
Mânati, mâi!
Hai,haï!

'Acest plugusor e varianta pentru cei de la sate. La oras nu se merge cu plugul din cauza asfaltului ce ar putea suferii grave avarii.

marți, 29 decembrie 2009

Darul numit spaga

Şpaga, “obicei ortodox” la morgă şi la cimitir.O româncă emigrată în Austria a fost nevoită să-şi revadă ţara prin prisma cioclilor care i-au îmbălsămat şi îngropat mama, cerându-i spagă de la obraz. Revoltată, femeia a făcut reclamaţii la morgă şi la cimitir, acuzând comportamentul abuziv şi imoral al angajaţilor statului.

Directorii celor două instituţii se declară surprinşi de reclamaţie şi se fac că cercetează situaţia, clamând lupta grea împotriva corupţiei, cu un Cod al Muncii favorabil angajaţilor şi cu o educaţie deficitară a românilor. Şeful cimitirelor i-a trimis chiar o scrisoare reclamantei, în care o informează că spaga dată groparilor a fost ulterior trecută pe o factură, dar că în general banii daţi vizează săvârşirea unor rituri ortodoxe de care reclamanta ar fi străină. La intervenţia EVZ, acesta a revenit asupra deciziei şi anunţă că şi-a sancţionat groparii cu 10% din salariu, o pedeapsă minoră pentru că “a fost prima abatere”.- evz.ro
CIÓCLU, ciocli, s.m. (Peior.) Persoană care transportă morții la groapă.-dexonline.ro
Dreptate au precum ca spaga e un obicei ortodox(
ORTODÓX, -Ă adj. 1. (adesea s.) Care aparține religiei creștine răsăritene. 2. Care se potrivește strict cu principiile tradiționale. ♦ Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii-dexonline.ro) Darul nu poate fii numit spaga(șpágă s.f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špagspa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență
Ei au cerut, doamna a dat, apoi cine e de vina? nu putea sa faca reclamatia fara sa dea? A dat deci e complice. Sunt curios daca respectiva d.na a luat factura. Ma mira faptul ca mai apoi respectivii au fost sanctionati cu 10% din salariu. Concluzie: ei au muncit pentru acei bani, 10% din salariu.
„buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între „suprasarcină”).

Unde a fugit ...neuronul?

Au venit si sarbatorile de iarna, ne-am inbuibat cu tot ceea ce am poftit, am dormit si am privit tolaniti la programele tv. Si fiind frig afara curios ca nu iti era frig, pai cum sa iti fie cand pe posturile de televiziune apar numai fete tinere aproape despuiate de tot. Ma gandesc ca din cauza crizei nu au avut bani pentru hainele de iarna, acum sunt misogin. Ma intreb ce zic parintii acestor fete? In fond pentru bani iti vinzi si soacra.Banii sunt visul oricarei persoane, sa aiba bani, pacat ca nu poti cumpara neuronii. Intelectualii sunt persoane fara prea multi bani, si nici nu cauta sa se imbogateasca, ma intreb de ce? Lipsa neuronilor tine oare de bani? Saracele fete danseaza si fac pe pitzipoancele la tv pentru a deveni vedete si a avea bani. Si cum la tv nu trebuie sa gandesti, neuronii se pensioneaza.
E mai usor a face pe prostul decat a fi inteligent.

marți, 22 decembrie 2009

Atac la umanitate..adio dragoste

Pe zi ce trece bucurestenii devin imuni la bunul simt, se pare ca tin mortis sa omoare si ultimul neuron. Cum nu primesc ceea ce vor repede "s'ar la beregata, abia astept sa s'ar la beregata" e expresia folosita de o doamna "distinsa".
Un vechi proverb spune:'graba strica treaba", oho si inca cum, si uite asa ne plangem ca nu avem timp. Un alt proverb spune:" masoara de 2 ori si taie o data"- in orasele mari deviza este: cu cat mai repede cu atat incasam banii mai repede. Unde ne grabim in halul asta?? La moarte ca altundeva nu vad unde. Unde mai pui ca devenim asemenea hienelor, cand avem mancare totul ok, cand nu se declanseaza revolta. Macar hienele merg in haita, aici se merge in haita numai o parte de drum, apoi fiecare devine un devorator in familia sa. Barfe, vorbe spuse fara a fi trecute prin filtrul ratiunii ranesc "prada". Cat de mult esti influientat(a) de cei din jurul tau? Cate expresii noi folosesti care in mod obisnuit nu le folosesti, eu unul folosesc si le spun in momentele de tensiune, numai atunci. Concluzia: in momentele de tensiune psihica actionam asemenea unei hiene. Evita sa fii tensionat, fii altfel, fii mai bun.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Obiceiuri proaste, a cui e vina?

Vrem sau nu ne trezim ca facem sau spunem ceea ce in mod obisnuit nu facem, a cui e vina? A celui care face sau spune sau a ta? E usor sa arunci vina pe celalalt, vina ta este ca nu vrei sa scapi de acele obiceiuri proaste sau expresii, nu te straduiesti macar sa iti controlezi vorbirea, sa treci prin filtrul ratiunii. E usor a spune, mai greu a gandii ceea ce spui.
Avem obiceiuri proaste, fie le preluam de la parinti, prieteni, colegi... fie le dezvoltam noi. Dar de ce preluam atat de usor aceste obiceiuri proaste si atat de greu pe cele bune? O explicatie ar fii, din cauza necontralarii gandurilor, dam pe gura ce ne vine. Atunci cand te certi cu cineva spui lucruri pe care in mod normal te feresti sa le spui, dar le gandesti. Omul a fost inzestrat cu mecanismul de aparare, cand cineva spune ceva rau de noi, tendinta este de a ne apara. Cand te simti amenintat ripostezi spunand vorbe ce ranesc. De ce nu spunem vorbe ce vindeca? Suntem prea rai? Tot adunam in inima, fie bun, fie rau, acolo le depozitam.
Solutia: prov.21:23 "cine isi pazeste gura si limba isi scuteste sufletul de multe necazuri". "cel ce face raul nu are nici un viitor"-24:20pp

vineri, 18 decembrie 2009

In stil Eco

Am ramas socat cand am citit in ziar despre cresterea copiilor in stil eco. Eco ma gandesc ca e prescurtarea de la Economic sau Ecologic, in fine ideea e ca ambele variante tot de bani si sanatate se leaga. Nu inteleg un fapt: parintii din ziua de azi sunt copii crescuti Eco, si ajung sa uite ca asa au fost crescuti, dau copiilor tot ceea ce aparare pe piata, stiind ca e nesanatos.
Avem figuri in cap, preluam tot ce nu e bun din occident si ne miram de ce suntem in marele RAHAT in care suntem. In loc sa analizam si sa vedem cum sa ajungem la o situatie buna cu resurse minime, stam si facem exact pe dos, sau ne doare in dos atat timp cat avem politica si filme, circ si paine. O singura luna din an, mancam ca si porcii, cheltuim pe cadouri, bem cat putem, sub scuza:" asta'i spiritul craciunului".
E drept ca mancam si bem in stil Eco, sarmale 100% Eco, carne de porc 100% Eco, vin din productia proprie 100% Eco. La capitolul acesta suntem Eco.
Inchei tot cu un proverb biblic:" betivul si cel ce se deda la inbuibare saracesc"-prov-23:21

Stresul bata'l vina

Rasfoind ziarele te izbesc stiri unele fabricate, altele mai putin, te infiori cand vezi ce se intampla in tarisoara noastra scumpa. Sa indrazneasca cineva sa spuna ca nu e asa, ca sigur nu e roman. Auzi des dandu-se vina pe stres, saracul stres e bagat la mijloc. "Am facut acest gest necugetat pentru ca eram stresat"- astfel de declaratii auzi, dar de ce ajungem la stres??
In opinia mea se ajunge la stres din cauza nerabdarii, nu mai avem rabdare. Vrem ca totul sa fie facut cat mai repede, si la ce ne ajuta ca e facut mai repede??? la nimic, dimpotriva. De exemplu s-a inventat masina, care la aceea vreme nu depasea 30 km/h, cu timpul tehnologia a avansat si binenteles ca ajungem mult mai repede. Un alt stres pe cap, nu gasesti loc de parcare, te certi cu vecinii pe un loc de parcare, trebuie sa o speli, alti bani dati, si pe criza asta nu e tocmai usor....
Toti vrem un trai mai decent, si pentru ca in mintea noastra nu avem, suntem stresati, ajungem sa fim intr-o continua schimbare psihica. Ne lipseste ceea ce strabunicii nostri aveau din belsug: mancare 100% naturala, ei erau doar nemultumiti nu si stresati.
Bunul Dumnezeu a lasat sa vina criza peste noi ca altfel ne distrugeam, cumparam fara limite, ne vindeam de buna voie, nesiliti decat de propriile pofte.
In cartea proverbelor gasim scris:"
Poftele lenesului il omoara, pentru-ca nu vrea sa lucreze cu mainile"-Biblia

marți, 8 decembrie 2009

Perle de lider

Întrebat despre discuţiile care urmează să aibă loc la Biroul Permanent Central, liderul PNL a răspuns ironic: "Despre ce să discutăm? Despre sexul îngerilor?! Despre situaţia politică!".-libertatea.

Brânză: "Se doreşte ca votanţii lui Băsescu să fie arestaţi".-libertatea
Ludovic Orban, a declarat marţi că principala sa preocupare este, în prezent, demonstrarea "imensei" fraude electorale de la turul al doilea al prezidenţialelor.-libertatea
Dragul meu cititor, avem conducatori care au diverse preocupari numai ceea ce trebuie nu, oameni mai lenesi ca acestia ba sa mai vezi, si cum pestele se impute de la cap.... vai de capul nostru. Ai vazut cumva porcul sa fie preocupat si de altceva decat de mancare si a se scalda in mocirla?!!
Ce s-ar intampla daca Dumnezeu ar lasa aceasta lume de capul ei?!! Haos asta ar fii.
Se spune ca un om cu temere de Dumnezeu a ajuns in locuinta mortilor, acolo era cald, apa nu era sa isi inmoaie degetul pentru a-si unge sufletul. Intr-o zi un inger apare la el, omul nostru a luat la intrebari pe inger cu privire la judecata ce a fost data. Ingerul il privii in ochi si il intreaba: te consideri un om intelept?
-Daaaa, a raspuns omul. Ingerul i-a mai adresat inca o intrebare.
-Daca te consideri intelept, ce cauti aici?
Omul si-a dat seama ca inteleptul i-a aminte la ceea ce spune Dumnezeu.
Ce iti spune Dumnezeu sa faci?

luni, 7 decembrie 2009

Febra alegerilor

Familii, colegi, prieteni cuprinsi de febra alegerilor, certuri, argumente pro si contra....Si pentru ce?? Pentru 2 oameni care s-au improscat cu balega unul pe altul. Ce avem de castigat??? Circul de la Tv. Cine mai are de castigat? Uniunea Europeana, cu aceasta criza politica, nu ca nu eram deja intr-o criza, dar sa nu ne lasam mai prejos decat fratii nostri de peste Prut, unde nici astazi nu s-a ales presedintele de catre parlament, si uite asa tara arde si noi ne jucam de-a pompierii.
Prost mai sunt, ma cert cu fratele meu si pentru ce?!! si apoi amandoi platim dobanzi la imprumuturile de la U.E, din ce cauza? in loc sa ne aliem si sa gasim solutii de iesire din criza, noi ne certam ca surzii, nu realizam ce spunem, dar ne place cum suna. Uite asa stam si ne certam in loc sa muncim, sa strangem cureaua, ma intrebi cat sa o mai strangi? Daca nu mai poti sa o strangi mai ai o solutie: te rogi la Dumnezeu sa iti ofere o sansa de a muncii si te tii de munca. O lasi mai moale cu poftele, si sa vezi ca ai si timp.
Biblia spune:"oriunde se munceste este si castig,dar oriunde numai se vorbeste, este lipsa"-proverbe 14:23.

duminică, 6 decembrie 2009

TREZIREA

Imnul Desteapta-te Romane, e un imn bun. Sa facem o incursiune in istoria romanilor, desi cam de 2000 de ani aflam despre un popor independent, apoi de cucerirea Dacilor de catre Romani, romanii investesc si ne civilizeaza, dupa ce imperiul roman se destrama, romanii sunt iar independenti, toata infrastuctura se duce de rapa, romanul nu a mai investit, a urmat expresia: carpe diem. Rezultatele sunt devastatoare, luptele pentru putere, imperiul otoman ataca pe o parte, boierimea vindea tara, ordona uciderea Voievozilor ce se opuneau otomanilor.
Cine detinea banii detinea puterea, lucru care si azi se intampla, cine are bani, controleaza media, si cine controleaza a 4-a putere in stat, controleaza poporul. Cat timp petreci in fata televizorului?, cat esti influientat de ceea ce spun oamenii de televiziune? Ceausescu a controlat televiziunea, poporul nu stia ce se intampla in occident, doar faceau presupuneri.
Daca petreci mult timp in compania unei persoane preiei din expresiile, din comportamentul acelei persoane. Asta urmaresc cei care detin defapt puterea. Promit pensii mai mari, dar din punct de vedere economic nu sunt solutii, cel mai usor e sa promiti pensii mai mari si ca sa poti da pensii mai mari maresti impozitele, accizele, TVA-ul. Asta se intampla din punct de vedere economic, consumi mai mult te indatorezi mai mult. Reclamele, ofertele de reduceri sunt exact ceea ce trebuie facut pentru a atrage atentia. Statele Unite ale Amerii, economia lor e la pamant, nu produc mai nimic si totusi au, de unde?!!! Cate razboiae au inceput americanii in ultimele 3 decenii??? Vietnam, Iran, Iraq, Afganistan, au distrus totul, apoi au cumparat de acei oameni care nu mai aveau locuinte, au cumparat dreptul de a extrage petrolul. Exemplele continua. Totul e simplu trebuie sa stai sa gandesti, sa analizezi si ai sa vezi de ce unele evenimente deodata presa le accentueaza. Stai si analizeaza, nu mai crede orice.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

All inclusiv


Iata ca se poate sa faci investitii cu bani putini si sa iti indeplinesti si nevoile.
Dupa cum bine vedeti acest baietel beneficiaza de un patut multifunctional, poate fi transportat in masina cu un cal putere, poate fi pe post de taietor de lemne, de suport pentru flori, dupa uzare poate fii reciclat.
Observ si centura de siguranta care conform legii e obligatorie, si acel dispozitiv pe post de plosca cat de ecologic este.

Ma nedumireste faptul ca omul ca de altfel majoritatea vietatilor vrea sau nu trebuie sa de-a afara atat lichide cat si reziduurile, in cazul de fata numai o singura problema e rezolvata, cum ramane cu ce-a de a 2-a? Iata ca omul desi creeaza lucruri, nu le creeaza perfect, Dumnezeu ne-a creat cu 2 picioare pentru echilibru, cu 2 maini pentru a lucra, cu 2 ochi pentru a vedea 180 de grade, cu 2 urechi pentru a asculta atat de parinti cat si de Dumnezeu, si cu o singura gura, pentru ca si asa ranim prea mult in loc sa aducem bucurii. Ma gandesc ce se intampla daca omul avea 2 guri, mai ales la soacra, nu cred ca mai existau barbatii.
Devii mai intelept daca asculti de cineva mai intelept decat tine.

Ce imi lipseste?!!

O data de demult, se povesteste despre un greiere ce vara iti incanta auzul cu melodiile sale, dadea concerte. Iarna isi facu aparitia, iar in camara lui nu era decat praful pe rafturi. Primul lucru care iti trece prin minte este: ce lenes e greierele, lasa nesters praful. Dar el toata vara ti-a cantat, cand erai trist, cand erai vesel, el ti-a cantat. El a muncit, a avut concerte, concerte de binefacere. Si eu l-am judecat: "a pierdut timpul cantand in loc sa isi adune hrana pentru iarna asa cum fac furnicile. Sunt un nerecunoscator, imi placea sa ascult cum el canta, in zilele ploioase ii simteam lipsa, iar acum il condamn. Fiecare este creat de Dumnezeu pentru a sluji celuilalt, tot ce ne inconjoara a fost creeat cu un scop. Dumnezeu le poarta de grija, furnicile nu ara nici nu seamana ele doar strang.
Eu ma zbat sa am bani, cu banii sa imi fac poftele, si iar de la capat, ca doar banii i-am papat. Incep sa ma plang ca nu am. Cand in fond am, ceea ce imi e trebuinta sa traiesc. Ce imi lipseste sa ma bucur, sa zambesc, sa fiu fericit?
Imi lipseste intelepciunea, credinta, vointa si dragostea.

vineri, 4 decembrie 2009

Ganduri

Iarna isi face simtita prezenta, fulgii de zapada intarzie sa isi faca aparitia, oare intarzie din cauza ca sunt trimisi in concediu fara plata?! sau din cauza noastra? am poluat prea mult. Ehe numai Dumnezeu le stie pe toate.

Ne bucuram atat de putin de prezenta celorlalti si ne uram atat de mult unul pe altul.
De ce nu ne mi ajunge timpul? Muncim mai mult si fara intelepciune.

Te grabesti sa termini repede, dar de ce atata graba?
Cu cat te grabesti mai tare cu atat ai timp mai putin.

La batranete te intrebi: unde mi-a fost capul in tinerete?, ti-a fost pe umeri, doar ca mintea era stapanita de dorinte.

Critic pe altul dar cum ar fii sa ma critic pe mine?, m-as lega la ochi sa nu vad partile rele.

Prietenii nu sunt cei ce te lauda, ci cei ce iti spun cat esti de prost atunci cand esti.

Dezbatere....

Dupa revolutie se striga:' nu mintiti poporul cu televizorul", azi televiziunea face acest lucru mult mai intens. Cine nu a avut macar o data de a face cu televiziunea nu stie cum stau lucrurile. Niciodata televiziunea nu a prezentat starea de fapt, se fac prelucrari, se scoate ceea ce te denigreaza in prim plan. Omul dintr-un film de exemplu retine exact scenele de violenta, sex si tradare, chiar daca in film timp de 80 de minute actiunea e una constructiva. Gandeste-te la un film ce l-ai vazut in ultimul timp, ce ai retinut din film?
Aseara a avut loc o dezbatere intre 2 candidati la sefia statului Roman, fiecare a aruncat cu noroi, da ce zic eu noroi, au aruncat cu balega unul in altul. Unde-i flota, domnule Basescu?, din punctul meu de vedere bine ca am scapat de ea, ca manca o groaza de bani de la buget si nu producea nimic. Si reconditionarea lor ar fii fost iar bani investiti in lucruri vechi, este o zicala:" cine pune un petic nou la o haina veche?" Si in plus ca sa vinzi o flota iti trebuie si semnaturile altora. Dl. Basescu vrea sa conduca el totul, ei bine nu se poate. Dl. Geoana trebuie sa fie mai hotarat, are prestanta e drept, dar cu romanii nu merge asa, ne indobitocim pe zii ce trece, batranii se uita numai la tv de dimineata pana seara. Bine a zis cine a spus: cine detine controlul presei detine puterea. Omul secolului 21 nu mai gandeste el, altii gandesc pentru el. Iti mai aduci aminte de FNI, ce reclama era: tu poti sa dormi linistit, de banii tai ne ocupam noi. Si s-au ocupat. Astazi familii se destrama din cauza "dezbaterilor tv", am ajuns sa nu mai ne traim propriile vieti. Te invit sa iesi afara, sa faci o plimbare sa te relaxezi.

joi, 3 decembrie 2009

Si iar e criza

In aceasta seara veneam de la dentist, mergand pe partea opusa 6 copii stateau de vorba, ce mi-a atras atentia a fost unul din ei care a spus: " haideti sa vorbim si de altceva, sa vorbim chestii de viata", nu avea mai mult de 12-13 ani. Va invit si eu sa vorbim chestii de viata, de criza, ca doar asta ne cuprinde pe toti. Fie criza de nervi fie ce-a financiara, nu scapam. In viata fiecaruia sunt momente de criza, reusim sa trecem peste ele, sau nu, posibilitatea sa ramanem cu sechele e foarte mare. Ma intreb: ce folos sa ma crizez? pe cine ajuta?, pe mine unul nu ma ajuta. Dar cum pot scapa de criza? e o intrebare fara un raspuns clar. Unii mai destepti decat mine spun:"te tratezi medicamentos", asta pentru ca criza financiara provoaca si criza de nervi. Ma tratez de criza aceasta dar ce fac la urmatoarea? tot medicamentos ma tratez?.
Un om din vechime, apreciat atat de slujitorii lui, cat si de vecini. Acest om a trecut prin momente grele in viata lui. Avea 10 copii, 7000 de oi, 3000 de camile, 500 perechi de boi, 500 de magarite. In vremea aceea era considerat un om foarte bogat, daca stau bine si ma gandesc si acum ar fi. Mai avea si un numar mare de slujitori. Ma intreb cum se descurca acest om cu slujitorii lui?
Biblia ne ofera cateva informatii: Orbului îi eram ochi si schiopului picior. Celor nenorociti le eram tatã si cercetam pricina celui necunoscut." Iov 29,4-16
"Dacã petrecea strãinul noaptea afarã, dacã nu mi-as fi deschis usa sã intre cãlãtorul ..." Iov 31,32
"Oamenii mã ascultau si asteptau ... si nu puteau izgoni seninãtatea de pe fruntea mea. Îmi plãcea sã mã duc la ei si mã asezam în fruntea lor, eram ca un împãrat în mijlocul unei ostiri, ca un mângâietor lângã niste întristati." Iov 29,21-25
Intr-o zi Satana cere sa se atinga de Iov, Dumnezeu i-l lasa pe mana Satanei, sa ii faca ce doreste, dar de viata lui Iov sa nu se atinga. Iov era un om credincios si curat la suflet.
Diavolul trece la actiune: omoara copiii, si toata bogatia o distruge. Dar Iov ramane alaturi de Dumnezeu. Mare om, nu s-a crizat, de-si a pierdut totul.
Satana nu se opreste aici, il loveste cu o buba rea din talpa piciorului pana in crestetul capului. Iov nu a pacatuit desi era in criza. A ramas langa Dumnezeu, si a fost rasplatit dupa ce s-a smerit si s-a rugat pentru prietenii lui. Te invit sa citesti intreaga istorisire.

duminică, 22 noiembrie 2009

Electorale domle...

Mie unul mi s-a facut sila de acesti politiceni fara scrupule, ne mai si mint in fata. Cumpara voturi pe galeti....si am avansat in dezvoltare si civilizatie asemenea porcului, oricat l-ai spala si curata tot in mocirla intra. Ca doar vine craciunul si taiem porcul, anul asta porcul o fii si el in criza?!!! Daca stam sa privim in urma, in istoria romanilor, ce vedem???
Vedem cum ne furam singuri caciula, cum am avut un conducator bun, i-au facut de petrecanie, si plateam bir altor tari. Parca ne curge prin vene prostia, tradarea si furtul propriei caciuli.
Avem atatea exemple si tot degeaba. Parca am fii ca pitbulii care vad in mana stapanului ciolanul si se bat pentru el. Am ajuns sa ne vindem viitorul pe o galeata.
In vechime asa a facut si poporul egiptului cand la domnie era Iosif, cand au avut bogatii le-au vandut pentru ca nu mai aveau ce face cu ele, Iosif le-a cumparat, apoi in cei 7 ani de foamete, Iosif a vandut tot ce cumparase la un pret mult mai mare, cumparand pamanturile locuitorilor. Egiptenii au devenit proprietatea statului, pentru ca manca. In curand devenim si noi propietatea FMI, la cate imprumuturi am luat.....
Judeca singur, si alege.

vineri, 20 noiembrie 2009

Alergand, alergand si tot degeaba

Bine zice proverbul:" unde nu'i minte, vai de picioare", sa fii sofer in Bucuresti e asemanator cu birjarii de pe vremea lui Caragiale, parol daca nu'i asa. Numai ca injuraturile nu le auzi, dar iti da'i seama dupa claxoanele ce se aud. Deviza soferilor bucuresteni este: daca nu ai tupeu sa te bagi, astepti pana iti vine rau, tupeu frate. Si astfel dintr-un om linistit ajungi unul care tipa, injura, si mai sa sara la gatul celorlalti. Si nu e de mirare cand ajungi acasa si procedezi cu cei din familie la fel, pe motivul ca nu mai ai rabdare, sau oboselii din trafic.
Mi-as dorii sa nu ma mai grabesc, sa stau sa ma bucur de fiecare clipa, sa observ totul in jurul meu, nu sa stau cu ochii pe stopurile masinii din fata mea. Sa zambesc celui trist, sa imi exprim bucuria pentru tot ce mi-a oferit Dumnezeu. Ne nastem, copilarim in era cibernetica, ne casatorim si asta din ce in ce mai rare cazurile, apoi asteptam pensia. Practic cand eram copil imi doream sa fiu mare, acum cand sunt imi doresc sa apuc pensia, si dupa pensie nu mai urmeaza decat sa iti doresti sa mai fii o data tanar, iti doresti sa traiesti, te agati de fiecare clipa de viata. Cand esti tanar nu pretuiesti clipele pe care Dumnezeu ti le-a oferit, te-ai grabit sa ajungi la moarte.
Fii intelept.

luni, 16 noiembrie 2009

Neuronii in concediu

"Nu mai pot să suport ca România să fie condusă de un om care seamănă cu un căruţaş care cară sfeclă toamna. La momentul ăsta România este întunecată de un diavol. Eu ce văd la omul ăsta, el nu îşi dă seama. El are ceva, i s-a mâncat creierul, nu mai gândeşte. Vorbeşte aiurea", spunea Gigi Becali, pe 11 noiembrie, la postul public de televiziune, într-o emisiune electorală.-sursa evz.ro

"Ce aveţi în sacul ăsta cu PD-L-ul? Mai bine aţi da subvenţii la agricultură, cu guvernul ăsta al vostru, că aţi nenorocit agricultura! Nemernicii dracului!", spunea Mircea Geoană pe 6 noiembrie.
"Există viaţă şi după Băsescu, poate chiar mai bună", declara candidatul PSD pe 8 noiembrie.
Kelemen Hunor spunea pe 11 noiembrie că "pentru noi, Vadim nu înseamnă nimic, sper că nici pentru România".
Sorin Oprescu: "Geoană s-a agăţat de pulpana, de imaginea, de inteligenţa oamenilor din jur, fie că aceştia s-au numit Iliescu, Năstase, Tănăsescu, Mitrea sau Grupul de la Cluj".

Ehe dragul meu cititor, unul din ei ne va conduce iar, fie ca vrem fie ca nu vrem ei tot cu ciolanul in mana raman, pe cand noi ramanem cu buza umflata si cu buzunarele goale inca 5 ani. Si doar pentru ca ne place sa mergem in concediu.

Afaceri

Un bancher evreu îşi însoară băiatul.
– Simon, fiule, mâine zburăm la Tel Aviv pentru nunta ta.. Îmi dau brusc seama că nu ti-am spus multe lucruri despre viaţa. De mâine vei fi împreună cu sotia ta, trebuie sa stii unele lucruri.
Uite, spre exemplu, cunoşti degetele de la mana?
– Sigur, tata, degetul mare , arătător , mijlociu , etc .
– Nu, fiule, stai să-ţi explic: există degetul călătoriei, al direcţiei, al plăcerii, al căsătoriei şi al distincţiei.
– Ah, nu ştiam asta, tată.
~ Degetul calătoriei este degetul mare, care iţi permite să faci autostopul;
~ degetul direcţiei indexul – îl întinzi ca să indici un anumit lucru;
~ degetul căsătoriei – inelarul – pe care pui verigheta,
~ iar degetul distinctiei – cel mic – pe care-l ridici când bei cafea.
– Am inţeles, tată, dar ai uitat degetul plăcerii.
– Ah, Simon, l-am lasat pe cel mai bun la sfarsit. Degetul placerii este degetul mijlociu, cel mai lung şi mai frumos.. Pentru plăcere, fiule. Îl umezeşti cu limba,şi numeri bancnotele.

Un american, un neamt, un evreu si un negru prin padure.
Cade o omida pe american. Asta o arunca pe neamt, asta pe evreu, asta pe negru.
Negrul o ia si o mananca.
Cade alta omida pe american. Asta o arunca pe neamt, asta pe evreu, iar evreul spre negru:
- Nu cumperi o omida?

Un tip tanar se duce la un supermarket sa se angajeze. Managerul il intreaba:
“Ai ceva experienta in vanzari?”
Tanarul raspunde:
“Da, am fost comis voiajor.”
Managerul, placandu-i tanarul, ii spune:
“Bine, esti angajat! Incepi de maine iar la sfarsitul programului am sa vin sa
vad cum te-ai descurcat in prima zi.”
A doua zi se prezinta omul la treaba, isi vede de ale lui, iar la sfarsitul
programului vine managerul si il intreaba:
“Ei, cate vanzari ai facut astazi?”
“Una.” Raspunde tanarul.
Managerul:
“Cum una? Media de vanzari pe angajat la noi este de 20-30 pe zi! De cat ai vandut?”
Tanarul: “De 101.237,64 dolari.”
Managerul: “101.237,64 dolari ?!?!? Da’ ce i-ai vandut?”
“Mai intai i-am vandut un carlig mic de pescuit. Dupa aia i-am vandut unul
de dimensiune medie. Dupa aia i-am vandut o lanseta. Pe urma l-am intrebat
unde merge sa pescuiasca si mi-a spus ca pe coasta, asa ca i-am spus ca-i
trebuie o barca, asa ca am fost la raionul de specialitate si i-am vandut
salupa aia cu doua motoare. Pentru ca mi-a zis ca Honda e prea mica ca sa
remorcheze salupa, l-am dus la raionul auto si i-am vandut un Jeep Grand
Cherokee.”
Manageru’, stupefiat:
“Cum, a intrat un tip sa cumpere un carlig mic de pescuit si tu i-ai vandut o
salupa si un 4X4 ?!?!?!”
Tanarul raspunde: “A, nu… Tipu’ a intrat sa cumpere un pachet de tampoane
pentru nevasta-sa, iar eu i-am spus ca, daca tot urmeaza un weekend
nenorocit, ar fi mai bine sa se duca la pescuit
.

În fata unei biserici ortodoxe stateau doi cersetori. Unul zicea:
- Ajutati un biet crestin sarac!, iar lumea îi dadea bani. Celalalt zicea:
- Ajutati un biet evreu sarman!
Oamenii nu-i dadeau nimic. Dimpotriva, lasau sa cada mai multi bani în cutia crestinului. Dupa câteva saptamâni, o femeie miloasa care iesea din biserica se duce la evreu si-i spune:
- Mai, evreule, tu nu vezi ca aici nu-ti da nimeni nimic? Du-te acolo, la tine, la sinagoga, poate te miluieste cineva!
Dupa plecarea femeii, evreul se uita lung dupa ea, se întoarce spre crestin si-i zice:
- Auzi, mai Itic, cine s-a gasit sa ne învete pe noi cum sa facem afaceri…

duminică, 15 noiembrie 2009

Declaratia de avere:)

Cum acum persoanele publice trebuie sa isi publice declaratia de avere, iata ca si eu o fac, pana ca sa fie legea, declaratia se facea numai oral de catre baietii neinsurati catre fete.
Declar pe propria raspundere ca sunt in deplina facultatilor mintale (asta numai bunul Dumnezeu o stie daca sunt sau nu) ca detin urmatoarele bunuri:
  • detin un cont la banca in lei, ce trebuie alimentat lunar
  • detin un teren arabil ce trebuie arat
  • detin masina marca poster
  • detin probleme fara numar
  • detin 2 neuroni, unul e la reanimare decand sunt in Bucuresti
  • detin si 2 pureci, unul e bolnav de gripa porcina
  • detin un set de chei de la: vila cu piscina, biroul din Pipera, masina din garaj, - a sefului.
Pentru informatii suplimentare va stau la dispozitie. Cand si cum mai ramane de vazut.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Stefan cel Mare episodul 2

Ma intreb cu ce se juca Stefan cel Mare cand era copil, precis se juca cu sabii si arcuri, fiecare barbat cand e copil se crede un razboinic si e pana se insoara, ca apoi nu mai conduce el cum vrea. Incepe razboiul conjugal. In loc de sabii te lupti cu linguri, polonice....daca stau bine sa ma gandesc e mai fain asa, nu spui vorbe ce apoi sa le regreti, si sa iti aduca aminte o viata intreaga. O prietena spunea ca unele femei sunt ca Biblioteca, gasesti tot ce ai facut si spus, altele sunt ca istorice amintindu-ti in detaliu ce ai spus si facut.
Acum inteleg mai bine de ce barbatii preferau sa se bata fizic decat in vorbe, durerile treceau si uitau. Revenind la Stefan cel mare e interesant ca nu prea stiu nimic de tatal lui, ci numai de mama sa. Cred ca era plecat mai tot timpul la peste, sa se relaxeze, in timp ce mama il trimite iar la lupta ranit fiind, saracu Stefan....

duminică, 8 noiembrie 2009

Cainii latra stapanii platesc

Saptamana asta am fost in vest, mai precis in Arad. Si cum ma plimbam eu prin oras, uitandu-ma la arhitectura ce caracterizeaza orasul, si ce e drept cladirile sunt intretinute. Oricum arata fain. Daca e sa ma uit la primaria capitalei.....ma apuc cu mainile de cap. Si locuitorii capitalei se dau in branci de prostie, am auzit spunandu-se ca Aradul ca si oras e mic, apoi dragul meu daca si Aradul e mic.... eu unul nu am observat asta. No, si am ramas surprins ca nu am vazut cainii fara stapan pe strada, uimitor dar adevarat, uite ca se poate domnilor bucuresteni.
In sectorul 1 al capitalei latratul cainilor proprietate personala se sanctioneaza cu amenda, o hotarare a consiliului cu care eu unul sunt de acord.
Am devenit atat de acrii si ursuzi incat nu ne mai suferim, ajungem sa tinem mai mult la un caine decat la o persoana. Vai de noi.

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Sa fie intr-un ceas cu CUC

Azi e sambata, la casa casatoriilor se sta la rand, pe rand intra 2 si ies 1, sa ma explic: cand intra in casa casatoriilor intra 2 persoane cu nume diferite, cand ies cei doi au acelasi nume. Nu am inteles de ce trebuie sa arunce cu orez, dupa ce ca e criza arunca cu orez de numa, si cum orezul mai ajunge si in parul domnisoarelor cochete. Inca un lucru pe care nu l-am inteles e legat de imbracamintea miresei si a mirelui, la majoritatea nuntilor e alb si negru, mireasa in alb vrea sa simbolizeze puritatea ei sufleteasca, dar de ce negrul la barbat, negrul care e asociat cu rautatea. Mai concret: femeia la inceput este pura sufleteste si apoi incet incet devine o soacra acra, iar barbatul un salbatic neimblanzit ajunge bunatatea intruchipata, se face schimb de personalitate.
Nu inteleg de ce se fac nuntile sambata, cand sambata la ortodoxi e ziua mortilor, din cauza ca din acel moment al casatoriei a murit singuratatea?!!
Mai auzi fel si fel de urari: Dumnezeu sa va dea......lista continua...., casa de piatra, sau sa fie intr-un ceas bun. Auzi tu urare: sa fie intr-un ceas bun, pai nu-i de mirare ca sunt atatea divorturi, sa fie numai intr-un ceas(adica o ora). Bine ca nu spune: sa fie intr-un ceas cu Cuc, ca in ziua de azi se potriveste bine, desi sunt casatoriti amadoi sunt ca si Cucul, singuri.
Propun ca la nunti urarea sa fie: iubirea sa nu va paraseasca.

joi, 29 octombrie 2009

Stii tu sa iubesti?

Daca ma intrebi ce e iubirea, ti-as scrie o intreaga carte, daca m-ai pune sa iti demonstrez, nu as stii sa o fac. Daca intrebi un copil poate iti va spune:" iubirea e atunci cand mama si tata nu se cearta", iubirea e atunci cand fac o prostie si mama nu ma pedepseste".
Cel mai mare exemplu de iubire este dat de Isus, lumea nu L-a iubit, ba chiar l-au trimis la moarte, El a murit pentru mine, pentru tine, a facut acest lucru pentru ca ne iubeste. Ai simtit vreodata ca iubesti?, Dumnezeu pentru ca ne iubeste e alaturi de noi in fiecare clipa, nu ne lasa singuri, chiar daca noi facem asta. Imi este rusine, Dumnezeu imi ofera totul, si cine nu crede sa citeasca Sfanta Scriptura si va vedea, iar eu nu sunt in stare sa implinesc o porunca:" iubeste pe aproapele tau, ca pe tine insuti".
Cum te iubesti pe tine insuti?
Ia-ti timp si pentru aproapele tau, si Dumnezeu te va binecuvanta cu tot ceea ce ai nevoie. Iubeste agape, iubeste si nu te supara pentru ca aproapele tau nu iti raspunde la iubirea ce i-o oferi. Doar iubeste-l agape.

miercuri, 28 octombrie 2009

Presedinte la..........oi?!!

Conform constitutiei, fiecare cetatean roman are dreptul de a candida la presedentia tarii, pana aici e bine. Conform buzunarelor numai cei care detin parale de ordinul milioanelor. www.alegeri.tv prezinta candidatii la presedinte, majoritatea independenti. Curios cei drept, de unde bani?!! oare nu de la noi, cetatenii de rand. Ba da, din punctul meu de vedere ii platim sa ne minta in fata, sa faca spectacol, iar apoi alegem care din ei sa ne conduca. Sau mai bine spus: cui ii dam ciolanul.

Capra, giunca şi oaia,

în companie cu leul

Capra, oaia şi o giuncă
Cu un leu foarte cumplit,
Care domnea în o luncă,
Între ii s-au învoit
În companie dineoare
De a face-o vânătoare,
Şi precum li se cuvine
Să se-mpartă între sine.

Capra-n cursă ce-au întins
Pe un cerb întăi au prins,
Şi a ei vânat îndată
Cătră soţii săi arată.

Atunci leul, împărat,
Pe brâncă au numărat,
Zicând: De ştiu socoteală,
Suntem patru la-mpărţală.
Pre vânat apoi-mparte,
Făcându-şi dintăi o parte.
Zis-au: Asta mie-o ieu,
Pentru că mă cheamă leu,
Partea a doua se cuvine,
După drept, celui mai tare,
Ş-asta cred c-o ştiţi pre bine!
Partea a tria o rădic
Pentru că sunt mai voinic,
Iar cu partea de pe urmă
Socoteala ni să curmă:
Pre cel ce brânc-a să-ntindă
Îl zugrum şi-l fac merindă!
Gheorghe Asachi-fabule

marți, 27 octombrie 2009

Cu stresul la cimitir..

"RAPORT. Tot mai mulţi elevi suferă de afecţiuni neuropsihice, care se adaugă bolilor
deja tradiţionale de vedere şi de nutriţie."-sursa evz.ro http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872686/Depresia-incepe-de-la-gradinita/ (va invit sa cititi intreg articolul)

Ehe maica, ar spune tanti Leana din comuna Cucuietii din deal, pe vremea mea nu era asa, ne imbracam cu ce aveam, incercam sa ne multumim cu ce aveam, joaca era joaca. E drept ca munceam de mici copii, si prea multa carte nu stiam, dar nu erau atati de multi bolnavi cu capul. Ma intreb de ce tot continuam in prostie, stim ca televizorul ne prosteste si tot ne uitam la el, stim ca trebuie sa facem miscare dar nu ne miscam mai deloc. Sa imi fie cu iertare dar in stilul acesta cum sa nu fii stresat?!!!
Stres sau stress reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forţă, solicitare, tensiune.
Mediu pe care tot noi il distrugem, intre noi tinem mortis sa creem tensiune, constrangere....
Te invit sa ducem stresul la cimitir, o viata avem si ne lasam condusi de prostie, si ma mai mir de ce ma doare capul, binenteles ca de prostie. Trebuie sa bei cel putin 2 litri de apa, ceea ce nu se intampla, creierul trebuie oxigenat etc, si uite asa din prostie te doare capul. Hai cu stresul la cimitir, pai nu?!! pana si copiii de gimnaziu sunt stresati, DACA NU INGROPAM STRESUL ADIO VIITOR.

luni, 26 octombrie 2009

Chinezii si ale lor invataturi

Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav - Tămăduieşte-l! Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat - Învaţă-l! Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit - Trezeşte-l! Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat - Urmează-l!- proverb chinezesc.

Ceea ce înţelepţii caută la ei înşişi, proştii caută la alţii.
-proverb chinezesc

Când vezi un om bun gândeşte-te să-l întreci, când vezi un om rău, cercetează-ţi inima.-idem

Efortul de a gândi seamănă cu săparea unui puţ; acesta dă la început apă tulbure, apoi ea se limpezeşte încetul cu încetul.

De fiecare dată când deschizi o carte înveţi ceva.

Fabricăm lumânări pentru a ne bucura de lumină, învăţăm pentru a obţine lumina adevărului; prima luminează locurile întunecoase ale casei, a doua, inima omului.

Ce este un prost care a agonisit averi? Un purcel care nu ştie ce poate face cu slănina lui.

A fi o singură zi lipsit de griji înseamnă a fi pentru o zi nemuritor.

Nickname sau mai pe romaneste porecla

Imi aduc aminte cum era in copilarie, multi copii aveau porecle care nu erau pe placul lor, daca aveai o porecla aceea era pusa cand ai facut ceva mai putin obisnuit. Daca erai gras, erai numit "grasul", tin minte cum un coleg de scoala era numit gascanul, era numit asa dupa simplu fapt ca avea gatul putin mai lung. Daca unul din "baietii populari" iti spunea fie si o singura data intr-un fel, ramaneai cu acea porecla. Paradoxal azi ne place sa avem porecle, practic ne ascundem sub aceasta identitate falsa, si chiar ne place. Ne ascundem adevarata identitate pe chaturi, retele de socializare...etc. Sub aceste porecle ne credem mai "cool", defapt refuzam sa acceptam realitatea, ne retragem in acest spatiu virtual unde nimeni nu te vede asa cum esti defapt. Acum 20 de ani socializam fata in fata acum socializam fata catre monitor, prin cuvinte sau chiar audio-video. Ne ascundem de noi insine, de parca mi-ar fii rusine cu numele meu, sau cine sunt. Partea mai putin placuta este ca in spatele acestei porecle faci ceea ce in realitate iti este rusine sa faci.
„Îmi schimb identitatea când mă satur de anturaj”

„Nickname-ul meu e complet
aleatoriu”, povesteşte „sniper_dolphin”. Lucrează într-o firmă IT şi acesta e „numele de cod” ales pentru comunicarea pe un forum popular. Chiar dacă în agenda telefonică nu are prietenii salvaţi după nick-uri, el însuşi, recunoaşte, e o persoană căreia îi place să-şi schimbe şi identitatea odată cu apelativul.

„Din când în când îmi schimb identitatea, când mă satur de anturajul on-line cu care conversez, şi încep o «viaţă» on-line nouă”, spune el. Când era „tânăr”, agăţa fete, apoi a trecut la programare şi activa pe forumuri de pe net. După câţiva ani, a uitat de conturi înregistrate în diferite locuri sub acelaşi nickname. „Când voiam să mă întorc acolo, îmi dădeam seama de întrebările idioate pe care le puneam, aşa că la fiecare câţiva ani îmi schimbam nickname-ul pentru că de fiecare dată credeam că eram «mai matur»”, povesteşte bărbatul. "-evz.ro
Sa imi fie cu iertare dar daca unul din tinerii generatiei actuale va ajunge presedinte l-ai vota? Te-ai casatorii cu o persoana care face acest lucru? Si uite asa au disparut oamenii de caracter.

joi, 22 octombrie 2009

De ce au unii succes....

Tibi Bălan a dezvăluit pentru EVZ câteva dintre secretele Unirii Urziceni, o superechipă formată din fotbalişti consideraţi „rebuturi”. „Până să venim la Urziceni, nu ştiam ce înseamnă să dai totul pe teren. Petrescu e dur, dar cine a spus că la jucătorii români faci treabă doar cu biciul, a avut dreptate. Toţi am avut un moment în care ne-am zis că omul ăsta nu e sănătos la cap şi voiam să renunţăm, dar când am văzut că avem rezultate şi progresăm constant, ne-am dat seama că are dreptate! Fără muncă, nu poţi face nimic. Dan Petrescu ne-a învăţat să fim învingători!”, mărturiseşte mijlocaşul. Bălan afirmă că n-a mai întâlnit în carieră un antrenor mai dedicat meseriei: „Petrescu e nebun după fotbal! N-are mamă, n-are tată, n-are familie! Ne omoară cu tot felul de detalii care nouă ni se par nesemnificative. Ne cere să bem doar apă plată! Dacă te vede cu o sticlă de suc în mână, te face praf! Când vrei să încalţi nişte ghete verzi, zice că nu acceptă fiţe de genul ăsta, că fotbaliştii poartă ghete negre!”. Jucătorul împrumutat de la Sportul mai spune că îi va fi mereu recunoscător „Bursucului”: „Fără Unirea Urziceni, probabil că aş fi fost un fotbalist terminat. Până să ajung aici, nu realizasem nimic în fotbal! La Timişoara nu mă băga nimeni în seamă”. sursa evz.ro
Trebuie sa recunosc ca Dan Petrescu are dreptate, si eu ma recunosc printre cei care nu ne intereseaza detaliile nesemnificative, acele lucruri mici, ca de exemplu ce apa bei: plata sa carbogazoasa, la urma urmei gandesti ca tot apa e.
Cand Dumnezeu a scris in Biblie atatea lucruri, ce noua ni se par nesemnificative, incalcandu-le esti si tu un om fara importanta..

miercuri, 21 octombrie 2009

Miorita englezeasca

"Un tânăr britanic de numai 19 ani a ajuns ieri la spital cu răni grave, după ce un bărbat necunoscut i-a dat foc.
Băiatul era deghizat în oaie şi purta un costum de lână, la fel ca şi ceilalţi doi prieteni ai săi care l-au însoţit într-un pub din Leeds. Un bărbat nu a apreciat deloc vestimentaţia celor trei şi le-a dat foc, motivând că cei trei erau de-a dreptul ridicoli.
Potrivit Daily Mail, flăcările i-au cuprins imediat pe băieţi, iar unul dintre ei a fost transportat de urgenţă la spital cu răni grave. Martorii care au fost prezenţi la nefericitul incident spun că au rămas uimiţi de cât de repede s-au aprins costumele tinerilor.
Am luat imediat stingătoarele şi am încercat să stingem focul. Este incredibil cât de repede au fost cuprinşi de flăcări băieţii. La început nu părea atât de rau, dar apoi am văzut că aveau pielea arsă, a declarat una dintre persoanele prezente la faţa locului. "-ziarul Libertatea.

  • Miorita romaneasca are 3 ciobani, aici sunt prezenti 3 isteti "deghizati in oaie", ma intreb de ce nu s'o deghizat in berbeci?!!
  • In miorita autohtona, ciobanul ungurean si cu cel vrancean au pus la cale sa mi-l omoare pe cel moldovean, in varianta englezeasca vine un necunoscut si ii da foc. Probabil o fii vrut sa aduca o ardere de tot!!!!!
  • Tragica miorita englezesca, toti 3 miorii o luat foc. Cred ca au tinut sa continue ceea ce William Shakespeare a scris in urma cu cateva sute de ani.

In concluzie: nu incerca sa fii ceea ce nu esti, iar daca incerci sa fii altcineva nu te duce in locul unde mintea este amortita. In Biblie in cartea profetului Isaia in capitolul 5 cu versetul 11 sta scris: vai de cei ce disdedimineata alearga dupa bauturi ametitoare.."

luni, 19 octombrie 2009

Capra si ai sai fii...

Iti mai aduci aminte de povestea Capra cu 3 iezi?!! cum sa uiti asa poveste, te marcheaza pe viata.
"Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul". Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:
- Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu."
  1. Cel mare si mijlociul sunt obraznici, cel mic e harnic si cuminte, cum ai spune azi: 2 cu mapa si unul cu sapa.
  2. intr-o zi cheama iezii de pe afara, motivul: merge la shopping. Iarba e peste tot, deci merge la shopping.
  3. le da un ultim ordin: ascultati unul de altul. Pai daca cei 2 mai mari erau obraznici, iti e clar ca vor face nazbatii, si ea mai spune sa asculte si cel mic de cei mari. ?!!!! Sa deschida usa cand aud glasul ei.

Dumnezeu a ne spune si astazi din 3 oameni, unul crede in El, unul munceste si asculta. Dumnezeu ne-a dat cele 10 porunci, deschide-ti inima numai lui Dumnezeu.

miercuri, 14 octombrie 2009

TEST.....

Micul Thomas, cel mai bun elev din clasa o intreaba pe invatatoare daca poate sa-i vorbeasca dupa ore.Ea accepta.
-Ce vrei sa-mi zici, Thomas?
-Cred ca sunt prea inteligent ca sa raman in clasa asta,ma plictisesc! As vrea sa trec direct la Liceu.Directorul scolii este informat si il intreaba pe Thomas daca vrea sa treaca niste teste.Thomas accepta fara sa ezite si testarea incepe.
-Sa vedem Thomas:3x4?-12-- si 6x6?-36,domnule director.
-Capitala Japoniei?-Tokio!
Testul continua inca o jumatate de ora,Thomas nu face nici o greseala!La sfarsitul testului, domnul director este multumit dar profesoara intreaba daca poate sa-i puna si ea cateva intrebari..
Amandoi accepta.
Profa incepe:-Thomas,vaca are 4 si eu am 2 ce este?
-Picioarele, doamna.
-Corect,ce gasim in pantaloni tai si nu gasim in ai mei? Directorul se mira de intrebare...
-Buzunare,doamna.
-Bine Thomas,unde au femeile parul cel mai cret? Directorul se pregateste sa intervina chiar cand Thomas raspunde:
-In Africa ,doamna! raspunde copilul fara sa ezite.
-Ce este moale dar cu mainile unei femei devine tare?
Directorul deschide ochii mari dar inainte sa vorbeasca,
Thomas raspunde:-Oja pentru unghii, doamna.
-Ce au femeile si barbatii in mijlocul picioarelor?
-Genunchi, doamna!
-Bine si ce are o femeie maritata mai larg decat una celibatara? Directorului nu-i vine sa creada ce aude.
-Patul, doamna!
-Care parte a corpului meu este des cea mai umeda?
-Limba dumneavoastra, doamna!
-Ce cuvant care incepe cu litera C... inseamna ceva care poate sa fie umed sau sec si pe care barbatii adora sa-l priveasca?
-Cerul! spune ThomasDirectorul rasufla usurat. Transpirat, decide sa opreasca testul si spune:-Nu o sa te trimit la liceu, ci o sa te trimit direct la Universitate !
Chiar si eu as fi picat acest test...
Morala: Cu inaintarea in varsta, devenim perversi.

Daca o cauti...o capeti

Traim in Romania o tara in care stramosii se ocupau cu agricultura si cresterea oilor, ati auzit probabil expresia: "esti cioban" desi individul nu se ocupa cu cresterea oilor. Unele obiceiuri specifice unui cioban se intalnesc si azi. Va invit sa urmariti http://www.220.ro/bZbbgwuKW8/Primarul-Bataus-Din-Tatarasti?rel=libertatea
Asta da primar, care nu tace o incaseaza, fie in primarie, fie la discoteca. Cum de nimeni nu a facut plangere, sau mai bine spus: cum a ajuns primar?! Tot cu pumnul?!!! Se vede clar ca acest primar nu e la prima abatere, e felul lui de a fi. Oare atata stie sa faca? Eu unul nu m-as duce cu vre-o problema la el, vin de la primarie, si batut si cu problema nerezolvata. Vii acasa cu 2 probleme, Sloganul primarului poate fi: la primarie cu problema dce vii, pleci cu 2, sau cu 3, depinde cat de grav o incaseaza. Si uite asa in Tatarasti, problemele in primarie se rezolva cu pumnii, ma gandesc daca nu cumva primarul vrea sa participe la K1 si nu are cu cine sa se antreneze. Nu vreau sa fiu in pielea politistilor de acolo. Concluzia: gandeste-te de 2 ori, innainte de a deschide gura in primarie.

luni, 12 octombrie 2009

Actiune si reactiune

Am 2 planuri paralele tot timpul, si cand e timpul le intersectez, si uite asa castig. E buna si geometria la ceva, si eu care credeam ca nu imi foloseste la nimic. Da nu trebe sa isi strofoci mintea prea mult, daca ai datele si faci combinatii castigi. Cand ai 2 oferte ai de unde alege, cand nu ai nici una, alegi sa speri, si uneori ramai cu speranta.
Să fii ce eşti,
Cu fruntea sus să vezi
Doar ce-i frumos şi bun!
Să fii din piatră, din granit,
Când cei din jur te-or fi jignit!
Nu-ţi pese de ţăruşul lor!
Ei sunt moşnegi,
Tu fii voinic!
Să fii în suflet un erou!
Să ştii să dai, dar să şi iei la rândul tău!-William Shakespeare
Un om mic cu o gandire mare, si ce mare dreptate are:" sa fii in suflet un erou" , acum mai ramane intrebarea: pentru cine sa fii un erou? Planurile paralele trebuie intersectate.
Nu toti inteleg aceste lucruri scrise, iar cei ce le pricep trec la actiune.

Publicitate....

Consuma in fiecare zi o sticla de apa minerala de 2 L Izvoru Minunilor si castigi marele premiu : ''Sanatatea pe care ti-o doresti!'' Alte premii pe care le poti castiga: vitalitae, prospetime, dinamism.

Viitorul suna bine. ........Pacat ca nu raspunde nimeni.

Gogule, probleme ma? Unirea la bine si la rau...

Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine! Asta e cea mai tare reclama pe care o stiu. E singura care a reusit sa adoarma ratiunea a peste 300.000 de romani. Pe cand urmatoarea reclama similara? Cu siguranta se vor mai gasi alti 300.000 de fletzi care sa-i urmeze indemnul...

Publicitatea ne ofera ceea ce noi vrem sa auzim:" castigi marele premiu","sanatatea pe care ti-o doresti" , "viitorul suna bine". E ceea ce fiercare din noi vrem sa auzim. Si uite asa ne prostim mai rau. Valoarea acum are alta definitie, este data de cu totul alte lucruri: masina, vila, si pe cine ai langa tine. Fara aceste lucruri esti un nimeni, cautam sa scapam din ceea ce noi nu putem sa iesim, nu luptam sa ajungem mai sus, de ce sa nu gasim pe cineva sus si sa il fraierim pentru a ne casatorii cu el (vezi Iri si Moni) si alte cazuri din Showbiz. Ne dorim sa avem, sa nu ducem lipsa, dar cei care azi sunt milionari ce viata au?!! cum au ajuns sa fie ceea ce sunt?!! Inainte sa iti doresti ceva, gandeste-te si analizeaza efectul care il va avea asupra ta.

Intelectual vs Taran

E un subiect delicat, cel putin intelectualii se simt lezati atunci cand un taran ofera o solutie mult mai buna decat ei. Va invit sa cercetam putin.
INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s.m. și f. 1. Adj. Care aparține intelectului, care se referă la activitatea minții, la intelect. 2. S.m. și f. Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică și lucrează în domeniul artei, al științei, tehnicii etc.; persoană care aparține intelectualității.
ȚĂRÁN, țărani, s.m. Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor; persoană care face parte din țărănime; sătean.
Aceste definitii dupa cum bine deducem sunt date de intelectuali. Te invit sa analizam impreuna cele scrise.
1. Si intelectualul si taranul au o ocupatie (intelectualul lucreaza, taranul are o ocupatie principala).
2. Intelectualul poseda o pregatire de specialitate, pe cand taranul este invatat prin viu grai ce sa faca si cum sa faca, concluzie: amandoi au pregatire de specialitate, pamantul doar nu s'o cultiva aruncand samanta si gata.
3. Intelectualul apartine intelectualitatii, el lucreaza cu minte, taranul lucreaza si cu mintea si fizic. Avantaj taranul.
4. Taranul fara intelectual poate traii, dar intelectualul fara taran nu prea poate. Numai daca mananca legume si fructe clonate.
Intelectualii din ziua de azi sunt niste parveniti, si cand spun asta va invit sa recititi istoria, ce au facut intelectualii Romaniei in trecut: Alexandru Papiu-Ilarian, Ion Heliade Radulescu si lista poate continua. Acesti oameni au ramas in istorie, au sustinut valori, au sustinut taranul roman, ei insisi s-au nascut din familii de tarani. Au scris carti, au elaborat teorii, ceea ce intelectualii din ziua de azi nu o fac. Nimic nu mai e original. Daca nu respecti taranul, esti nedemn de a te numi intelectual.

duminică, 11 octombrie 2009

Ce spun si ce fac....

In copilarie nu eram eu prea motivat, mama era principalul meu motivator sa invat, si eu spuneam intr-una "De maine ma apuc de invatat". Si crezi ca asa se intampla?!! da de unde, mai treceau cateva saptamani, iar venea mama, eu i-ar ii spuneam " de maine ma apuc de invatat", si notele tot mici erau.
De cate ori nu am spus cand am trecut printr-un necaz: Dumnezeule ma pocaiesc, si ma rugam, Dumnezeu asculta rugaciunea, si cand ma vedeam cu sacii in caruta, rugaciunile se rareau, de pocainta nici nu mai era vorba.
Cu Dumnezeu la necaz si cu Diavolul la bine, din nefericire pentru noi. Si ma mai mir de ce imi merge prost. Pentru ca sunt un prost, vad ca Dumnezeu ma iubeste si ma ajuta in necaz, si eu cum dau de bine ma fac ca uit de Dumnezeu. Si ne mai miram de ce nu avem prieteni, de ce nu ne iubesc soacrele, tocmai pentru ca suntem egoisti, egoismul duce la prostie. In concluzie unde minte nu e, vai de om. Sa ma intorc la Dumnezeu, altfel ma inghite prostia.

Barbati tristi, neveste fericite

Dezamagire totala pentru microbisti, infrangerea echipei nationale de catre echipa Sarbiei cu scorul de 5-0, fiind astfel la egal cu numarul de goluri primite cu echipa Insulelor Feroe. Suparare, indignare pentru iubitorii de fotbal, isi dau telefoane comentand meciul, fiecare e un antrenor. Nevestele acestor indivizi fericite, motivul: pentru o perioada au pus mana pe telecomanda, astfel uitandu-se la Neveste Disperate, Anatomia lui Gray, sau State de Romania. In loc sa aline suferinta sotilor dupa aceasta infrangere, ele incep sa comenteze:"Mutu are figuri in cap, sta prin baruri chefuind inainte de meciuri, cum sa mai poata juca?!! de atatia ani joaca si nu se califica, mai pierzi timpul uitandu-te la ei." Si pe buna dreptate jucatorii romani au figuri de Italia, dar macar italienii joaca si se califica, romanii joaca dar de calificat tot spera.
Si uite asa si barbatii sufera pentru ca 11 jucatori nu sunt in stare sa joace fotbal, nu numai femeile sufera cand se despart actorii in seriale, sufera alaturi de eroina principala. Si barbatii si doamnele in loc sa traiasca propria viata, o traiesc visele unor scenaristi, puse in scena de actori, iar barbatii se cred ceea ce nu sunt: antrenori / jucatori. Acest lucru se observa foarte bine cand tatal isi terorizeaza fiul in a practica un sport care nu ii place fiului, doar pentru a isi vedea visul implinit. Ai un vis, du-l la implinire.

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Cand pe cal, cand pe magar

Nu de putine ori am auzit expresia: incapatanat ca un catar; si cum catarii sunt ca si numar putini si pe cale de disparitie. Dar incapatanarea la oameni nu e pe cale de disparitie. Si cum catarul este o "combinatie" intre cal si magar, asa e si omul incapatanat: o combinatie intre mandrie si prostie. Calul si nu martoaga, este un animal ce starneste admiratie, pe cand magarul, starneste omul in a face glume proaste. Magarul tot mai rar in Romania, pentru a te deplasa cu el trebuie sa ai rabdare si sa il altoiesti, ca altfel nu merge, calul in schimb fuge de rupe pamantul sub picioare la vazul biciului.
Ce nu am inteles de ce folosesc fetele expresia: magarule!! o fi din cauza ca baietii nu vor sa faca ce vor ele?!!! sau nu starneste admiratie?!!!
In relatiile de zi cu zi, facem lucruri pentru ca avem chef, iar altele le facem pentru ca trebuie, si magarul nu are incotr-o si trebuie sa mearga. Uneori nu avem chef sa vorbim cu o persoana, nu ne simtim bine in prezenta respectivei persoane si aprobam ce spune dand din cap cu gandul in alta parte. Ce ne mai place cand ne simtim importanti, ne simtim admirati.
Concluzia: Chiar daca nu ai chef, nu fii magar.

vineri, 9 octombrie 2009

De ce...?

Ei bine dragul meu cititor, cand eram copil intrebam mereu de ce masina merge? de ce trebuie sa dorm?, de ce trebuie sa ma duc la gradinita? de ce trebuie sa invat? sirul intrebarilor e lung, dar ce ma macina acum sunt 2 intrebari pe care le-am auzit si eu la un om mai invatat decat mine si trecut prin viata. De ce tineri ca mine in putere ajung la batranete mosi ursuzi? si de ce fete frumoase si pline de viata ajung la batranete, babe afurisite?
Putini sunt mosii care sa te atraga in ziua de azi cu sfaturi , si babute care sa zambeasca, ori unde te uiti vezi mosi si babe, care mai de care mai ursuz si incruntat. Tare nefericitii or fii fost in tinerete, ori babele si-au bagat nasul in vietile lor?!!! Asa cum nu poti sa alimentezi o masina pe benzina cu motorina pentru ca nu va merge, asa e si cu noi ca si persoane. Daca ne inconjuram cu persoane vesele, cu adevarati prieteni, nu vom ajunge mosi ursuzi sau babe ce trancanesc intr-una ca morile stricate. Au privit oare la gaina vecinului?!! Asa se intampla, tot privind la gaina vecinului o neglijezi pe a ta. Tot timpul cu ochii peste gard, tii gaina la regim de slabit.
Priveste in ograda ta, altfel ajungi mos ursuz sau baba afurisita.

Cum o ajuns barbatul porc?!!

Un lucru rar in ziua de azi este sa vezi o femeie multumita, si cel mai des cand isi manifesta nemultumirea spune din tot sufletul:' barbatii sunt niste porci" sau "barbatii sunt magari", prima expresie e mai des intalnita. Nu inteleg ce legatura are barbatul cu porcul, dar va invit sa analizam cele 2 personaje.
Porcul, este un animal domestic, din punct de vedere biblic este necurat: Leviticul 11:7 '' Porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi. http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=47&cap=11. Porcul domestic (denumire trinomială, Sus scrofa domestica) este, alături de câine cel mai vechi animal domesticit de oameni. În Europa şi Orientul Îndepărtat, carnea de porc este preferată de consumatorii de carne. Numărul porcilor domestici este de aproximativ 961 milioane capete, din care 190 mil. în Europa şi 489 mil. în China. Porcul este omnivor şi poate fi hrănit atât cu furaje de origine animală, cât şi vegetală. Gestaţia la scroafe durează 112-114 zile. Durata naturală de viaţă a porcului este de aproximativ 12 ani (în absenţa sacrificării).
Barbatii (Homo sapiens sapiens) sunt fiinţe vii inteligente. Biologii consideră că toţi oamenii sunt membrii aceleiaşi specii (Homo sapiens sapiens). Generic, oamenii sunt denumiţi rasa umană sau umanitatea şi membrii săi sunt cunoscuţi ca oameni sau fiinţe umane.
Bărbatul reprezintă sexul masculin adult al speciei umane, pe când sexul feminin este reprezentat de femeie, termenul de bărbat mai poate exprima caracterul unei persoane, în general trăsături de caracter pozitive ca şi curaj, dârzenie, bărbătos etc -sursa wikipedia.
Concluzie: 1.porcul este sacrificat de craciun si mancat, barbatul este tocat la cap de femeie.
2.Porcul este un animal domestic ce traieste pe langa casa barbatului, asta nu inseamna ca se inrudesc.
3. Barbatul are ratiune, porcul habar nu are ce e ratiunea.
4. Barbatul are o singura nevasta, porcul are fara numar.
5. Barbatul munceste pentru familie, pe porc il doare in varful parului.
6. Barbatul iubeste, porcul se abtine.
7. Barbatul este reprezentat de curaj, porcul guitaie de cate ori simte ca e in pericol.
8. Nu toti barbatii au caracteristicile porcilor.

In trecut si In prezent

Dragul meu cititor, cand stai si auzi povestile "babacilor" te amuzi. Cum foloseau in loc de hartie igienica frunze sau coceanul de la porumb, cum aveau o camasa cu care umblau toata vara si iarna cu sosete de lana. De asa era moda atunci, acum e cu totul altceva. Daca atunci erau preferate domnisoarele cu falcute si rosii in obrajori, acum sunt cele cu silicoane, atunci erau naturale, acum cosmetizate. Sa nu crezi ca am ceva cu cosmetica, dimpotriva e ok, dar cand mai vad si barbati ca se cosmetizeaza deja ma apuca damblalele. Pai ori sunt barbati ori eunuci.
Daca in trecut copiii purtau incaltaminte cu 2-3 numere mai mari, explicatia era simpla: lasa draga ca o sa ii ai si la anul, piciorul iti creste. Unde mai pui ca erau de firma...Cum hainele in acea perioada erau scumpe, nu oricine isi permitea sa isi cumpere, le purtau si rupte. Si ce rusine era pe ei..... Azi daca te uiti cu bagare de seama e o moda, cu cat sunt mai gauriti cu atat mai bine.
Mai ramane doar ca stiinta sa descopere un mod in care barbatii sa duca o sarcina si sa nasca, atunci poti spune pe drept: Femeia este Egala cu Barbatul.

joi, 8 octombrie 2009

Vorbim fara sa gandim?!!!

De cate ori nu am fost nevoiti sa cautam gara...si atunci am intrebat:
- Nu va suparati, domnule, caut gara.
- Nu ma supar. Cautati-o!
In clipa urmatoare in gand iti trec numai vorbe de duh, ce nesimtit poate sa fie, eu i-am spus ca caut gara si auzi tu la el ce sa imi raspunda. Analizand putin cuvintele observam:
1. Nu va suparati - in fond eu ii cer un lucru absurd, sa nu se supere, e ca si cum ai spune:" te rog sa nu te superi pe mine daca iti dau un pumn". Aceasta expresie:"nu va suparati domnule(doamna) poate fii inlocuita cu expresia: "imi cer scuze ca va deranjez", in fond asta fac, il deranjez.
2. caut gara - crede-ti ca a pierdut gara?!! din ce spune asta reiese, ca a pierdut-o. Imi puteti spune in ce directie trebuie sa merg pentru a ajunge la gara?!!- desi e o exprimare mai lunga imi pare mult mai logica.
Folosim expresia "iti doresc o zii buna", e bine ca tii la apropele tau, dar nu inteleg cu ce il ajuta o zii buna??- Sa reusesti in tot ce ti-ai propus sa faci"- e un exemplu doar. de urare ce o putem spune.
Suna telefonul te uiti sa vezi cine te suna, apoi apesi tasta verde si spui:"DA" - te-a strigat cumva cel ce te apeleaza?!!!!
Multe alte astfel de expresii auzi in jurul tau, expresii comune ce le foloseste atat intelectualul cat si omul de rand.

vineri, 2 octombrie 2009

Critica...dauneaza relatiilor

Te invit sa iti spui parerea prin comment.

Unii muncesc ...altii fac greva

Protest extrem al bugetarilor. Greva generala de luni inchide scolile, primariile si spitalele

Prima greva generala a intregului sistem bugetar romanesc. In plina criza economica si politica, pe 5 octombrie, romanii vor fi nevoiti sa uite pentru o zi ca in tara lor exista servicii publice. Organizatiile patronale CONPIROM si UGIR-1903 atrag atentia liderilor si membrilor de sindicate ca o greva generala ar arunca România inapoi cu 40 de ani, agravând criza economica si facând imposibila revenirea la normalitate pentru mult timp de acum incolo. Reprezentantii Aliantei Bugetarilor sustin ca la greva generala de luni au mai aderat alte trei federatii sindicale, iar numarul acestora a ajuns la 14. Ei anunta ca vor participa la mitingul de protest din 7 octombrie, urmând ca in functie de raspunsul primit de la guvernanti sa ia in calcul si alte forme de protest.
Sunt eu nebun, poate, dar sa protestezi pentru salarii cand e plina criza.....plebea munceste pe rupte si bugetarii fac figuri, altii nu au un loc de munca fiind disponibilizati. Ni s-a suit democratia la cap, avem drepturi...si tot degeaba ca nu stim sa le folosim, in schimb Asia se confrunta cu dezastre naturale, ar fii cazul sa ne rugam la Dumnezeu, nu sa iesim sa protestam. In loc sa avansam,noi ne intoarcem cu 40 de ani in urma. In ritmul acesta si rata mortalitatii creste, si pe buna dreptate, analizeaza-ti viata si ai sa vezi.

joi, 1 octombrie 2009

Calatori in imaginar

Nu de multe ori mi se intampla sa visez cu ochii deschisi, privind in gol, chipul reflectand starea interioara. O stare de deprimare, deprimare ce survine in urma preocuparilor zilnice. Imi ocup timpul cu munca, cu rezolvarea problemelor, pentru ca ceilalti sa fie multumiti. Si eu.....nu mai traiesc propriile bucurii si dorinte. Privesti in jur....mame nervoase, fiecare grabit......si toti ajungem tarana.
Sa imi fie cu iertare, dar pana cand sa fim tristi, pana cand sa lasam diavolul sa isi bata joc de noi?!!!! Cand o sa incetezi sa te uiti la capra vecinului, sa asculti toate barfele, si sa fii trist?!!!!
La ce te ajuta ca stai si pierzi timpul uitandu-te la Otv, sau emisiuni politice? De multe ori aud expresia:" nu am timp", da de unde, avem timp, numai ca il luam pe NU in brate si nu il mai lasam. Il tinem strans ca nu cumva sa fuga. Nu pot sa ma scol dimineata, nu imi place sa gatesc, nu imi place sa merg la cumparaturi, nu pot sa te ajut, cu alte cuvinte spunem: NU IMI PASA. Pentru Dumnezeu esti valoros, Lui ii pasa mult. Numai noua nu ne pasa, am devenit PORCI. Unde ii place porcului sa stea?!! in mocirla, degeaba il cureti, ca el tot in mocirla se scalda. Ne plangem ca nu avem bani, dar daca s'ar putea sa nu muncim, ar fii ok. Pica para malaiata in gura lu natafleata. Si uite asa avem circ si paine, nimic nou sub soare.

miercuri, 30 septembrie 2009

Cand 2 se cearta....aterizezi

"Un cuplu pus pe ceartă a forţat un avion al companiei Malev să aterizeze de urgenţă, după ce echipajul s-a temut că altercaţia celor doi ar putea provoca prăbuşirea aeronavei. Cehii Jiri şi Katka Bartek au început să se certe pe aeroportul din Budapesta, din cauză că bărbatul petrece din ce în ce mai multe seri peste program la muncă. Ei au continuat să se bălăcăreacă şi după ce avionul, care avea ca destinaţie Cipru a decolat, luându-se la bătaie cu pumnii şi picioarele. Mai mult, cei doi au început să arunce spre stewardese cu sticle de plastic şi cu echipamentul de siguranţă.
"Cei doi şi-au pierdut controlul iar pilotul n-a avut altă soluţie decât să întoarcă avionul şi să efectueze o aterizare de urgenţă", a declarat una dintre însoţitoarele de zbor, citată de Ananova.
Compania aeriană Malev i-a interzis pe viaţă pe cei doi, în timp ce poliţia a demarat o anchetă." sursa Libertatea.
Stai comfortabil in scaunul tau, si de o data auzi cum se cearta un barbat si o femeie, stai linistit crezand ca e la televizor, apoi vezi cum zboara sticle pe langa tine. Iti spui, ca e doar un schimb de sticle intre 2 pasageri. Dar cand vezi ca zboara si echipamentul...te intrebi: cumva se dezintegreaza avionul? Te gandesti pe cine sa suni sa anunti, cu cine vrei sa vorbesti poate pentru ultima data, pe cine ai suparat sa iti ceri iertare.......Dar cand vezi cum un cuplu se cearta iti vine sa te duci sa ii iei de par si sa ii legi de scaun. Tu ce ai face?

Diagnostic: bolnavi de lene

"Ardelenii au tulburări mintale, oltenii nu fac destul sport, moldovenii mănancă nesănătos, iar muntenii au mari probleme cu auzul şi cu vederea. Cel puţin aşa arată cel mai recent studiu privind starea de sănătate a romanilor. Statistica Ministerului Sănătăţii comandată de cotidianul “Evenimentul zilei” prezintă cifre alarmante: 14 milioane de români au ajuns la doctor în cursul anului trecut."-sursa http://www.libertatea.ro/stire/ardelenii-au-probleme-cu-capul-257986.html
No da asta'i buna, cum sa nu aiba ardelenii probleme cu capul cand vad cum e condusa Romania?!!!!!, nu inteleg de ce spun ca oltenii nu fac destul sport, ei au un parc rezervatie naturala, nu alearga in sali de sport pe o banda. Moldovenii macar mananca natural, nu conserve la plic, sau la Mac, e drept ca muntenii au au probleme cu auzul si vederea. Nu vad din cauza mandriei si nu aud ce spun ardelenii, oltenii si moldovenii. Nu stiu de unde au ajuns la aceasta concluzie, dar sa afirmi aceste lucruri in urma unor statistici pe baza informatiilor trimise de doctori nu reflecta realitatea. Cine a trebuit sa trimita un raport pentru statistica, niciodata nu a fost obiectiv, si in plus la cat de corupt e mediul medical.....
In concluzie: mancati cat mai natural, mergeti pe jos, lasati masina sa se odihneasca si stresati stresul.

marți, 15 septembrie 2009

Umorul la romani

Stefan cel Mare si turcii
Odata, turcii se pregateau sa il atace pe Stefan cel Mare.Stefan doar ce-i vede, se urca pe o motocicleta de 350 cmc,isi ia cate un pistol in fiecare mana si ii casapeste pe turci.Trece o saptamana, alti turci.Se urca Stefan cel Mare, pe o motocicleta de 500 cmc,isi ia un pistol in mana dreapta si o mitraliera in mana stanga si iar ii casapeste pe turci.Cam sifonat in orgoliu isi trimite Sultanul un sol la mama lui Stefan, parandu-l ca nu se joaca frumos.Mama Voievodului, pacifista din fire, le promite turcilor ca o sa vorbeasca cu fi-su.Dupa o saptamana vin turcii aproape, dar Stefan nu iese.Mai trece o saptamana turcii tot vin, dar nu prea indraznesc sa atace.Mai trece o saptamana si acum turcii sunt cata frunza si iarba.Se hotarasc sa atace, cand, din spatele portilor, iese Stefan cel Mare calarind o supermotocicleta, cu doua mitraliere, cate una in fiecare mana, spunand:-Ati incurcat-o baieti, ca mama lipseste de acasa!


Verde Imparat
Verde Imparat, care era sef peste Sapte Mari si Sapte Tari, il cheama la el pe Primul Sfetnic si il intreaba:- Auzi, de ce nu vin petitorii la fiica-mea?Sfetnicul, care nu era prost si nu vroia sa fie pana in zori mai scurt cu un cap, precum ceilalti 513 predecesori ai sai nu i-a spus ca e urata tare ci:- Stai tare departe, Maria Ta


Stefan cel Mare isi pierduse toti razesi in lupta,ce sa faca ce sa faca ,merge el prin toate satele si strange ce mai ramasese adica tiganii. Ii cheama in fata cetatii si le tine o cuvantare ; Ostenii mei, in noaptea asta o sa luptam pana la unu. Da un tigan de colo zice ; aoleo, maria ta, da nu putem sa luptam pana la 12, sa ne culcam si noi mai devreme ? :)

Stefan cel Mare striga:- Pi cai, ostenii mei!
Un ostean:- Si io picai, Maria Ta!

De ce suntem nemultumiti?

Bugetarii sunt nemultumiti de salarii, medicii la fel, pacientii de medici, si uite asa lantul nemultumirilor te cuprinde din toate partile. Epictetus spunea :' nu saracia aduce suparare, ci nemultumirea cu putin".
"Multumirea se uita la ce are; nemultumirea, la ce are … vecinul!
Nemultumitul seamana cu porcul care mananca ghindele, dar nu se uita in sus la stejarul din care au cazut.
Foarte putini isi dau seama ca ne-multumirea este un mare pacat. Prin ea, Diavolul a trantit la pamant o sumedenie de oameni. Ganditi-va doar la ceea ce i-a facut Evei. Femeia aceasta a avut tot ce-si putea dori. Nici geloasa nu avea de ce sa fie, caci barbatul ei nu vazuse nici o alta femeie in afara de ea. Si totusi, … Dumnezeu i-a interzis un singur lucru! Ei bine, aceasta interzicere, folosita de Diavol, a trezit nemultumirea Evei si a cauzat prapadul rasei umane. Ganditi-va ce multe ne lipsesc noua astazi si va veti da seama ca Diavolul ne poate face harcea-parcea prin nemultumire.
Nemultumirea este o forma a orgoliului si a mandriei care socoteste ca nu i se da tot ceea ce i se cuvine. De aceea, nemultumirea nu se poate vindeca decat prin pocainta."
"Fugim de fum, dar dam navala la friptura."
Cine are minte pricepe, ci nu are se pierde singur in ceata nemultumirii. Cel mai greu de multumit e soacra. De ce suntem nemultumiti?

luni, 14 septembrie 2009

Diferenta in gandire

Ehe, cum ne afecteaza cand persoana apropiata nu gandeste in modul nostru... Si de la asta suntem asa de orgoliosi, imi mintea noastra se inoculeaza ideea ca noi avem dreptate, noi gandim sanatos, le stim pe toate. Ce ne mai deranjeaza atunci cand suntem contrazisi. Dar de unde stim ca avem solutia cea mai buna? de indraznim sa ne suparam atunci cand suntem contrazisi. Trebuie sa recunosc ca am ramas surprins de inteligenta furnicilor, vazand un documentar despre cum ele isi construiesc orasul. Experimentul facut, a demonstrat, din punctul meu de vedere ca omul mai are mult de invatat. Eu unul ma lupt cu mine insumi, cu prejudecatile care apar, in legatura cu cei pe care ii cunosc. Fiecare om e unic, in gandire, comportament, actiuni, dar suferim de aceleasi boli, una din boli este indiferenta. Sunt indiferent fata de problemele celuilalt, nu imi pasa daca este bine, ci doar vreau sa rezolve problema cat mai bine si repede, replica cel mai des intalnita: "e barbat, sa se descurce." Nu le condamn pe doamnele sau domnisoarele care spun asta, dar ma condamn pe mine ca si barbat. In fond nu e treaba femeii sa rezolve problemele, ea e o faptura gingasa, ce trebuie ocrotita. E asemenea unei flori, daca nu ii asiguri ceea ce are nevoie pentru a supravietui se usuca. Parerea mea este ca:" barbatul este vinovat pentru suferinta femeii" , permiteti-mi sa argumentez.
1. Daca Ea nu simte ca este iubita, barbatul are de suferit
2. Daca nu i se ofera singuranta, isi va construi un zid de aparare,
3. Daca nu este admirata, barbatul e un .....ma abtin.
Fericirea ei, depinde de cum actionam noi ca si barbati, cand ea este fericita te molipseste cu fericirea ei. Dl. rezolva tot, nu poate rezolva tot, a o face fericita e nevoie de a asculta si oferi iubire. Ori daca tu ca si barbat nu iubesti...de unde sa ii oferi iubire???

duminică, 13 septembrie 2009

Suntem diferiti,

Criza economica ne-a afectat mai mult mintal decat material, si cand spun asta, ma refer la faptul ca unii sunt mai rai decat hienele. Partea frumoasa e sa ai colegi in compania carora sa te simti ca in familie. Desi nu mai sunt in prezenta lor imi aduc aminte deseori de clipele petrecute impreuna. Astazi mi-am propus sa vorbesc de ei pentru ca eram diferiti dar ne completam. Ultimul venit in "familie" a fost Dudu, o fire deschisa, cu simtul umorului, nu te plictisesti in prezenta lui, Mihaela ea e prima venita in "familie", desi mi-am mai varsat oful pe ea, e o persoana cu suflet mare, ea stie totul ce se intampla si unde e fiecare lucru, eu cei drept nu reuseam sa imi aduc aminte unde am pus anumite lucruri, si asta nu cu mult timp in urma, dar ea stia. Flory, daca ar fii sa fac o comparatie referitor la temperamentul ei as afirma ca e o leoaica cu inima de porumbel. Isi iubeste foarte mult copii, e in stare sa lupte cu toti, dar cine o cunoaste si priveste la inima ei observa ca asemenea unui porumbel, care te bucura de prezenta lui si nu gasesti rautate in inima lui. Sefa de sindicat, sindicatul "negrii pe plantatie", binenteles anii au trecut pe langa ea, este Violeta. Ea te asculta atunci cand nu ai cui sa spui poverile sufletului, o fire vesela, pe care nu imi aduc aminte sa o fii vazut suparata. Nu in cele din urma Gabi, nu am reusit sa o cunosc bine, dar din cat am cunoscut-o, mi-am dat seama ca este o luptatoare, si sper sa fie tot asa. Despre sefe......nu acum. Pentru ele le-am rezervat o postare aparte.
Alaturi de acesti oameni am petrecut timp, am mancat impreuna, am ras si ne-am bucurat. De aceea ii intreb: cum calcula Stefan cel Mare impozitele?

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Sub aripile ingerilor

Dragul meu cititor, ceea ce ai sa citesti nu sunt povesti, sunt intamplari reale. Imi aduc aminte de o seara de iulie, intunericul se asternu peste locul ce parea o oaza de evadare din haosul oraselor. Eram impreuna cu bunicul meu, calatoream cu caruta, viteza maxima de 8 km/ ora, asta cand era intr-a 4-a, in rest viteza era de 6 km pe ora, vantul ne racorea, greierii erau pe post de casetofon, tropaitul cailor era motorul. Motorul nu era bine echilibrat, nu stiu cum facea bunicul dar intotdeauna avea 2 cai diferiti ca si temperament, un singur lucru il aveau in comun: nu te lasau la greu, trageau caruta in panta, de puteai urca si pe casa cu ei. Dar unul era mai iute, si celalalt nu avea chef de fuga. adica unul sangvin si altul melancolic. Drumul pe care i-l parcurgeam era destul de lung cca 73km, distanta ce o parcurgeam in functie de cai. Caii bunicul ii schimba des, si cand spun des spun cel mult o saptamana doua ii tinea apoi ii schimba. In acea seara vorbeam cu bunicul de Dumnezeu, linistea a fost gonita de o masina ce venea cu viteza, se apropia de intersectia ce noi tocmai am intrat in intersectie. Venea spre noi fara sa de-a semne ca ne-a vazut, eu eram cu picioarele pe latura din dreapta a carutei, intr-o clipa masina a intrat in partea in care eu eram. Intr-o fractiune de secunda mi-am ridicat picioarele, altfel eram cu ele rupte. Atunci nu mi-am dat seama, dar numai ingerii mi-au ridicat picioarele si m-au salvat. Dumnezeu a trimis ingerii pentru a ma salva. Sunt sigur ca si tu ai trecut prin astfel de situatii. Fara Dumnezeu suntem doar instrumente folosite de diavol.

Dependenta de iubire

Fiecare dintre noi suntem dependenti de iubire, tanjim dupa o imbratisare, o vorba buna spusa din suflet, un suflet care sa te accepte asa cum esti. O persoana care sa te ajute sa cresti, care sa te asculte atunci cand esti in necaz, sa iti fie alaturi, sa te poti baza pe el. Dumnezeu ne-a creat din dragoste, ne iubeste, chiar daca noi suntem prea orbi de prejudecatile noastre, ne pasa atat de mult ce crede celalalt decat ceea ce crede Dumnezeu cu privire la ceea ce facem. Si totusi ne lasa sa alegem. Imi place sa analizez copiii, comportamentul lor, si intr-una din zile o mama era cu fiul ei in parc. Baiatul se juca cu alti copiii, la un moment dat fuge cu bratele deschise catre mama lui strigand:"mama", mama si-a deschis bratele, baiatul a sarit in bratele ei spunand:" mami, te iubesc". Wow, mi-am zis in gand, mi-a dat o palma acest copil. M-a trimis cu gandul la mama, cand i-am spus ultima data: mama te iubesc. Starea noastra de spirit se schimba atunci cand iubim, nu ne mai pasa ce spune unul si altul. In Sfanta Scriptura apostolul Pavel scria despre dragoste:"
11.
Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. "

3.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. "
Atunci cand iubesti, treci cu usurinta peste certuri, si nu iei toate fleacurile sa le pui la inima. Nu stiu cum sunt parintii tai, dar ai mei ma iubesc mult, chiar daca nu o arata asa cum eu ma astept, dar o fac in modul lor, asa stiu ei sa imi arate ca ma iubesc, tot copilul lor raman, chiar daca am o varsta, in ochii lor tot copilul care mergea la gradinita, apoi la scoala, am ramas. Stiu asta pentru ca se comporta ca si atunci. Ii iubesc, asa cum sunt. Banii vin si se duc, problemele la fel, dar parintii, copiii, sotul, sotia, sunt oameni care au nevoie de iubire. Ofera o clipa de iubire printr-un gest, o fapta, sau doar pur si simplu sa spui: te iubesc.

joi, 3 septembrie 2009

Probleme existentiale...

Ce fain ii sa fii copil, asta o zic acum cand nu mai sunt, dar si atunci aveam probleme, problemele copilariei. De ce nu se joaca Georgica si cu mine, de ce nu ma place Bia?!! De ce eu nu am bicicleta .... Probleme ale copilariei ce le ducem de multe ori cu noi si cand suntem adulti. Concluzia: suntem tot copiii in corpuri mature. Vin de la servici si la scara blocului 2 fete avand aproximativ 12-13 ani, stateau de vorba, in treacat am auzit:" cum poate ea sa spuna una ca asta?!!!, ce i-am facut eu?!! e o proasta, o mincinoasa, nu ma mai joc cu ea de acum in colo". Am zambit gandindu-ma cum vor fii peste 20 de ani, obiceiurile ce le avem in copilarie, le avem si cand perii albi incep sa apara. daca cand suntem mici nu iubim, nici cand suntem carunti, nu iubim. Uimitor am aceleasi obiceiuri pe care le aveam acum mai bine de 20 de ani. Daca atunci eram mult mai maleabil acum am devenit incapatanat, insensibil, decat sa ma schimb eu mai bine se schimba el/ea. Si ce folos ca au trecut atatia ani, constientizam dar nu facem nimic pentru a ne schimba. Devenind astfel nefericiti. Acest lucru il vedem in familie, cate divorturi sunt, cati copii ajung sa fie ucisi, adolescenti sa se sinucida. Si asta pentru ca de copii am fost lasati de capul nostru. Cati dintre noi am dus mamei flori, inafara de zilele importante, sau facem cadouri?!! Obiceiuri bune ce se dezvolta din copilarie.

luni, 17 august 2009

Un nou inceput

Dragul meu, e greu sa o iei de la inceput, in orice lucru. Cand trebuie sa o iei de la capat cu un lucru e mai usor, e doar un lucru, dar cand sunt implicati si oameni, e mult mai greu cu adaptarea. Nu stii nimic despre ei, nici ei despre tine. Si cum in orice grup trebuie sa fie unul care face pe seful atotstiutor, taci si faci cum spune el, ca doar tu esti ultimul venit in grup. Intotdeauna am fost atent la comportamentul celor ce se cred sefi. Un lucru e cert, sa fii sef e mare bataie de cap, mai ales ca trebuie sa raspunzi si pentru cei pe care ii ai in subordine, si ca bonus subalternii niciodata nu te agreeaza. Un nou inceput e interesant, misterios, si asta pentru ca nu cunosti detaliile, ca si intr-o relatie, fie ea amoroasa sau de afaceri. Ce te atrage intr-o relatie? Faptul ca are putere financiara, inspira incredere, sau doar ca ai vazut in el ceea ce ti-ai dorit? In societatea zilelor noastre interesul primeaza, ne implicam in relatii doar daca suntem fortati de imprejurari sau pentru ca avem ceva de castigat. Nu construim relatii fara sa asteptam nimic in schimb. Ai o relatie buna cu vecinul tau, si tu tot il ajuti cu diverse lucruri, cand vine vremea sa te ajute si el, el nu te ajuta. Si cum te simti? Ce gandesti? Dupa un astfel de moment relatia se "raceste". Interesul pentru noi e primordial. Eu si numai eu.

miercuri, 12 august 2009

Amaraciunea despartirii

Recunosc ca cel mai greu e sa ma despart de oameni la care tin, oameni cu care am impartit si bune si rele, ne-am bucurat impreuna, ne-am mai suparat unii pe altii. Fara aceste ingrediente nu s-ar fii inchegat prietenii. Astazi oficial m-am despartit de biroul la care am stat o perioada de timp, biroul pe care il lustruiam daca nu zilnic cel putin a doua zi. M-am despartit de colegii cu care dezbateam spete, si ii intrebam despre Stefan cel Mare, cum strangea impozitele?!!, ce facea pe timp de pace?!!! si o intrebare mi-a ramas, cum isi trata prietenii?!!
De colegi mai am de spus multe lucruri, dar sa nu uit sefele, aici subiectul e mai sensibil, cand esti angajat nu poti sa spui nimic bun de sefu, apoi cand nu mai esti angajat iti dai seama ca nu e chiar asa cum gandeai. Oricum un lucru pot sa il afirm: toata stima si respectul meu. Iar de lucruri bune despre ele nu am sa iti spun, pentru ca pana nu cunosti un om, oricat ti-ar spune o alta persoana despre ea, tu o cunosti prin ochii acelei persoane si nu prin ochii tai.
Revenind la colegi,caci cu ei am petrecut multe ore, imi e mila de ei pentru ca i-am lasat fara ajutorul meu, nu era el prea mare, dar macar era. Ma simt ca un condamnat la moarte ce i s-a oferit o ultima masa (ceea ce s-a si intamplat), ce inapoi nu mai poate sa se intoarca si sa ramana. Trebuie sa pleci dintr-un loc in care te-ai simtit bine. Gandul ca trebuie sa o i-au de la capat, sa invat lucruri noi, sa leg relatii, sa o i-au iar de la zero. Parca am muncit in zadar, nu am crescut. Dar asta este viata, trebuie mereu sa te adaptezi, la oameni, la mediu, la locuri noi. Iar de la inceput.

miercuri, 5 august 2009

Cand Dumnezeu deschide usi

Daca nu crezi in Dumnezeu atunci ori esti orb, ori prea prost. Daca nu faci ce Dumnezeu spune atunci esti un om mandru, deci tot un tampit. Te intrebi de ce vorbesc asa de dur, ei bine, nu as vorbii daca in viata mea nu ar fii intervenit Dumnezeu. De mic copil am crezut in Dumnezeu, si am simtit iubirea Lui. De cate ori ai fost la un pas de a trece in nefiinta? De cate ori cand nu mai vedeai nici o scapare, in acel moment usa se deschidea. De cate ori te-ai increzut in fortele proprii ai realizat ceva care sa reziste in timp? Poate e greu de crezut cand vezi cum oamenii cersesc, copiii maltratati, dar oare aceste lucruri nu ar trebui sa ne de-a de gandit? O palma data se simte cateva momente, o vorba aspra se uita greu. Ai incercat in sa incurajezi un suflet desnadajduit? Sa aduci un zambet pe chipul celui trist?
Prea multe intrebari care raman fara rezultat. In viata mea Dumnezeu a deschis usile, l-am lasat pe el sa o faca. Nu am zis decat: Tata, eu nu pot, sunt neputincios, in Mainile tale las toate problemele mele, voia Ta sa se faca. Apoi incerc sa ma bucur de viata, sa aduc un zambet, sa dau o mana de ajutor aproapelui meu. Rezultatul: Dumnezeu rezolva problemele, eu sunt fericit, fara sa fiu stresat, ceilalti au primit ajutorul meu, toti avem de castigat.
Te invit sa incerci si tu sa faci asa, sa vezi daca am dreptate sau nu.

luni, 3 august 2009

Saracia e ruda cu prostia?

E un banc care circula de ceva vreme, e un banc despre criza.
DNA-ul nemaiavand voie sa cerceteze pe domnii ce ne conduc a trecut la controlul in padure.
Melcul a fost primul cuprins de teama, nu a mai stat pe ganduri si a inceput sa o i-a la fuga..... Cu o viteza ametitoare trece pe langa urs, ursul abia ca il zarii si striga:"undeeee fugiii asa melculee??
Melcul intoarce capul si ii spune ca DNA-ul e in padure, si fuge de ei.
Ursul nedumerit intreaba: dar de ce fugi? Raspunsul venii promt: Eu casa, sotia casa, copiii fiecare cu casa lui...si isi continua drumul.
Ursul sta putin pe ganduri si apoi baga a-ntaia si goneste....trece pe langa strut, strutul nedumerit ca ursul fuge fara sa urmareasca prada, il intreaba: de ce fugi ursule?
E DNA-ul in padure la control. Eu am blana, nevasta are blana, copiii au blana, deci..!!! Strutul nu mai sta pe ganduri si o rupe la goana, trece pe langa o maimuta, maimuta nedumerita ca nu vede nici un pradator nu era pe urmele strutului il intreaba: De ce fugi? E...DNA-ul in padure ...... Maimuta nedumerita il intreaba: Si care e problema? Strutul raspunde: Eu traiesc pe picior mare, sotia mea traieste pe picior mare, copiii pe picior mare..... Maimuta accelereaza si ea, alearga, alearga,...dupa un timp se opreste intrebandu-se: Eu in fundul gol, sotia in fundul gol, copiii in fundul gol. de ce sa fug? ca oricum nu am nimic.
Criza se accentueaza, dar pretentiile nu.

sâmbătă, 1 august 2009

Lacrimile Sufletului

Nu de putine ori s-a intmplat sa trec pe langa persoane care pareau fara speranta, citeai in ochii lor durere, unii pentru ca sunt mutilati din nastere, altii din cauza saraciei....... Cand i-am privit in ochi,mi s-a sfasiat sufletul, acesti oameni sunt marginalizati, cersesc iubire, au nevoie de acceptare. Avem tendinta de ai ocolii, de ai privii cu dispret, sau cu indiferenta ca si cum ar face parte din peisaj. Am devenit egoist, ma gandesc sa imi fie bine mie. Am tendinta de ai cataloga pe toti, cersetori, multi sunt cu adevarat cersetori pentru ca ei au ales sa devina, dar cei care au deformatii, ei nu au ales sa fie asa, au dreptul la fericire, la o imbratisare, la o vorba buna, poate doar a auzi cuvintele: "ce dor mi-a fost de tine". Dispretuit de oameni, dar iubit de Dumnezeu, fiecare suflet pe care noi il ocolim, pentru simplu fapt ca nu ne place sa il vedem, ne provoaca greata. Ranile ce le provocam prin simplu fapt ca nu ne pasa, suntem indiferenti, sunt rani ce numai Dumnezeu le poate vindeca. Cat te costa un zambet?? Cat te costa o vorba spusa din suflet? O clipa din viata ta. Nu trebuie decat sa te uiti in jurul tau si sa observi cine are nevoie de o vorba buna, de un zambet, de o incurajare. Doar priveste in jurul tau.

joi, 30 iulie 2009

Unde da'i si crapa...de oftica

Dragul meu cititor, nu de multe ori mi-au auzit urechile vorbe, ba intre 2 colegi, ba intre 2 indragostiti, ba intre 2 licentiati, si exemplele continua. E dezastru in materie de comunicare, de ce? de obicei barbatii vorbesc scurt si la obiect, fetele in schimb daca nu e si putina imaginatie nui e ok. Sa va exemplific:
- Tipul A. Ai vazut ce meci?!!
-Tipul B. Da maa!!!
-Tipa A. Ai vazt draga ce fustita faina avea in magazinul acela?
-Tipa B. Da fata, sper sa fac rost de bani sa mi-o i-au, ca acum nu prea am si vad eu cum il vrajesc sa mi-o cumpere.
Dupa cum bine a-ti sesizat, barbatii vorbesc putin si fara prea multe explicatii, in schimb reprezentantele sexului frumos, desi au vazut ambele acea fustita, nu rezista sa nu o descrie iar si sa aduca argumente pro si contra.
Ei bine ma intreb de ce nu suporta barbatii sa mearga la shopping cu insotitoarele? Barbatii sunt practici: vazut, placut, cumparat. Femeile: venit, vazut, probat, schimbat, inca 2-3 magazine, apoi intr-un final cumparat.
In hypermarket daca cumva barbatul spune ca e destula mancare, ea interpreteaza: "vrei sa spui ca m-am ingrasat?" desi el saracu se gandeste: la cat o sa aiba de carat, la banii care se cheltuie, si la cat trebuie sa munceasca pentru ei. Si atat iti trebuie, la capat cu ea nu o mai scoti, si iar incepe lupta de cucerire, uneori de a lamuri lucrurile. Si deseori barbatii in preajma femeilor nu prea vorbesc pentru ca risca sa li se de-a papucii, sau un scandal. Si in cele mai multe cazuri barbatul se oftica si isi pune mainile in cap. Concluzia: asigura-te ca ai inteles corec ceea ce partenerul a vrut sa spuna, altfel ai putea da cu piciorul unei relatii frumoase, sau chiar fericirii tale.