Libertate sau doar sclavia propriei minţi

"Tot ceea ce este necesar ca răul să triumfe, este ca oamenii buni să nu faca nimic." Edmund Burke.


EDMUND BURKE
S-a născut la 1 ianuarie 1729 la Dublin, fiu al unui notar protestant, urmează Trinity Collepe din Dublin, obţinându-şi licenţa în drept, pe care îl va practica ulterior la Londra. Secretar al unor persoane cu rang înalt, ulterior parlamentar, Burke va avea ocazia să viziteze Franţa, unde va fi neplacut surprins de părerile enciclopediştilor. El se afirmă ca un susţinător al partidului Whig şi va denunţa politica Guvernului faţă de coloniile americane şi opresiunile faţă de catolicii din Irlanda in 1790 publică lucrarea "Reflecţii asupra Revoluţiei din Franţa", contestată de Thomas Paire, dar care se bucura de success în rândul opozanţilor revoluţiei. Edmund Burke este considerat fondatorul conservatorismului englez, pe care îl va îmbogăţii cu valori liberale. Centrul politicii, al ar trebui sa fie experienta practica, spunea filosoful Edmund. Este un apărător al diversităţii practice şi o opune principiilor abstracte de drept care ignoră realitatea. Burke vede omul ca imperfectibil şi, spre deosebire de Rousseau nu crede că societatea îl corupe pe om. Înzestrat cu raţiune, omul nu se poate afla în stare naturală decât în mijlocul robiunii, deci în societate. De aceea, morala nu se poate dezvolta decât în cadrul social. Pentru el reforma nu se realizeaza decât atunci când nu tulbură stabilitatea, deci schimbările nu trebuie să aibă ca reper a.n. "ordine universala" iluminista, ci limitele concret umane. Libertatea, după el, nu este decât o libertate sociala, constând în restrângeri şi privilegii egale pentru toţi, astfel încât libertatea unuia să nu încalce libertatea altuia. Prin "drepturi naturale" ale omului, el înţelege drepturi sociale şi politice, şi nu abstracţii în sens illuminist. Singurul rost al puterii şi autoritătţi este de a asigura fericirea celor asupra cărora se exercită.

Omul nu se poate afla în stare naturală decat în societate, astfel în societate vezi în ce stadiu te afli: mai inteligent, mai moral sau multe alte aspecte. Ceea ce oamenii de ştiinţă au creat, spunem noi "în folosul nostru" a ajuns să ne distrugă. Am ajuns să avem relaţii virtuale, să stăm în spatele monitorului şi să ne exprimăm ideile. Nimeni nu mă cunoaşte, şi asta pentru că mă ascund, mă ascund sub un alt nume, îmi i-au altă identitate, îmi este frică să comunic liber. Toate acestea au un efect asupra minţii, dezvoltăm o gândire pervertită.
Concluzia: sunt un laş, mă feresc să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce spun.
Sunt sclavul propriei minţi.

• Cum să fac să gândesc sănătos?

• Libertatea îmi influienţează gândirea?

Înţelepţii păstrează ştiinţa

Căutând prin această bibliotecă virtuală am găsit definiţia cuvântului :ÎNŢELÉP//T1 ~ţi m. Persoană înzestrată cu capacitatea de a pătrunde esenţa legilor fundamentale ale naturii şi ale societăţii; cugetător; gânditor. /

1. Cum stii dacă eşti înzestrat cu această capacitate?

2. Câte legi fundamentale ale naturii sunt?

3. Câte legi ale societăţii sunt, scrise şi nescrise?

4. La ce trebuie să cugeţi?

5.Cine te socoteşte înţelept?

Unul din miile de texte biblice, ce se gaseste in cartea proverbelor la capitolul 9 cu versetul 10 scrie: ,,Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu, şi ştiinţa sfinţilor este priceperea."

1.Trebuie să îţi fie frică de Dumnezeu?
Avâns în vedere că Dumnezeu a creat şi ne-a creat din punctul meu de vedere trebuie să îmi fie frică.
2. Îţi e mai frică de părinţi?
Sunt în putere, ei sunt batrâni, eu tânăr, de ce să îmi mai fie frică?! Aici nu e vorba de o frică de bătaie, ci e vorba de o altfel de frică, de ascultare şi împlinire. Să mă fac mai înţeles.
O dată cu adolescenţa vine şi răzvrătirea, nu mai faci ce spun părinţii tăi (sunt depăşiţi), nu ştiu să folosească un calculator, nu se îmbracă la modă, fac cumpărături de la second-hand, sau din bazar, tu vrei ţoale de firmă, exemplele pot continua.
Este adevărat că părinţii noştri nu pot ţine pasul cu ce apare nou, nu pot să se updateze, cu trecerea timpului nu îi mai asculţi, preferi să fii cât mai departe de ei, cât mai departe.......
Nici nu ştii cât te iubeşte un părinte, chiar dacă nu pot ţine pasul cu noi, chiar dacă le întoarcem spatele, ei nu încetează să ne iubească, şi ei au fost tineri, şi ei s-au răzvrătit, au devenit părinţi, au devenit mai înţelepţi. Ceea ce pierdem din vedere, este ascultarea, prin ascultare devii înţelept, poţi să realizezi multe, doar prin ascultare.
Ascultarea de Dumnezeu, e cel mai greu lucru din partea noastră, să faci ce spune El, si asta pentru că nu ascultăm nici de părinţi, nici de profesori, nici de conştiinţa noastră, ASCULTĂM DE DORINŢELE NOASTRE.