Alergand, alergand si tot degeaba

Bine zice proverbul:" unde nu'i minte, vai de picioare", sa fii sofer in Bucuresti e asemanator cu birjarii de pe vremea lui Caragiale, parol daca nu'i asa. Numai ca injuraturile nu le auzi, dar iti da'i seama dupa claxoanele ce se aud. Deviza soferilor bucuresteni este: daca nu ai tupeu sa te bagi, astepti pana iti vine rau, tupeu frate. Si astfel dintr-un om linistit ajungi unul care tipa, injura, si mai sa sara la gatul celorlalti. Si nu e de mirare cand ajungi acasa si procedezi cu cei din familie la fel, pe motivul ca nu mai ai rabdare, sau oboselii din trafic.
Mi-as dorii sa nu ma mai grabesc, sa stau sa ma bucur de fiecare clipa, sa observ totul in jurul meu, nu sa stau cu ochii pe stopurile masinii din fata mea. Sa zambesc celui trist, sa imi exprim bucuria pentru tot ce mi-a oferit Dumnezeu. Ne nastem, copilarim in era cibernetica, ne casatorim si asta din ce in ce mai rare cazurile, apoi asteptam pensia. Practic cand eram copil imi doream sa fiu mare, acum cand sunt imi doresc sa apuc pensia, si dupa pensie nu mai urmeaza decat sa iti doresti sa mai fii o data tanar, iti doresti sa traiesti, te agati de fiecare clipa de viata. Cand esti tanar nu pretuiesti clipele pe care Dumnezeu ti le-a oferit, te-ai grabit sa ajungi la moarte.
Fii intelept.