marți, 29 decembrie 2009

Darul numit spaga

Şpaga, “obicei ortodox” la morgă şi la cimitir.O româncă emigrată în Austria a fost nevoită să-şi revadă ţara prin prisma cioclilor care i-au îmbălsămat şi îngropat mama, cerându-i spagă de la obraz. Revoltată, femeia a făcut reclamaţii la morgă şi la cimitir, acuzând comportamentul abuziv şi imoral al angajaţilor statului.

Directorii celor două instituţii se declară surprinşi de reclamaţie şi se fac că cercetează situaţia, clamând lupta grea împotriva corupţiei, cu un Cod al Muncii favorabil angajaţilor şi cu o educaţie deficitară a românilor. Şeful cimitirelor i-a trimis chiar o scrisoare reclamantei, în care o informează că spaga dată groparilor a fost ulterior trecută pe o factură, dar că în general banii daţi vizează săvârşirea unor rituri ortodoxe de care reclamanta ar fi străină. La intervenţia EVZ, acesta a revenit asupra deciziei şi anunţă că şi-a sancţionat groparii cu 10% din salariu, o pedeapsă minoră pentru că “a fost prima abatere”.- evz.ro
CIÓCLU, ciocli, s.m. (Peior.) Persoană care transportă morții la groapă.-dexonline.ro
Dreptate au precum ca spaga e un obicei ortodox(
ORTODÓX, -Ă adj. 1. (adesea s.) Care aparține religiei creștine răsăritene. 2. Care se potrivește strict cu principiile tradiționale. ♦ Conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine; (despre oameni) care respectă cu strictețe astfel de principii-dexonline.ro) Darul nu poate fii numit spaga(șpágă s.f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špagspa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență
Ei au cerut, doamna a dat, apoi cine e de vina? nu putea sa faca reclamatia fara sa dea? A dat deci e complice. Sunt curios daca respectiva d.na a luat factura. Ma mira faptul ca mai apoi respectivii au fost sanctionati cu 10% din salariu. Concluzie: ei au muncit pentru acei bani, 10% din salariu.
„buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între „suprasarcină”).

Niciun comentariu: