Sub aripile ingerilor

Dragul meu cititor, ceea ce ai sa citesti nu sunt povesti, sunt intamplari reale. Imi aduc aminte de o seara de iulie, intunericul se asternu peste locul ce parea o oaza de evadare din haosul oraselor. Eram impreuna cu bunicul meu, calatoream cu caruta, viteza maxima de 8 km/ ora, asta cand era intr-a 4-a, in rest viteza era de 6 km pe ora, vantul ne racorea, greierii erau pe post de casetofon, tropaitul cailor era motorul. Motorul nu era bine echilibrat, nu stiu cum facea bunicul dar intotdeauna avea 2 cai diferiti ca si temperament, un singur lucru il aveau in comun: nu te lasau la greu, trageau caruta in panta, de puteai urca si pe casa cu ei. Dar unul era mai iute, si celalalt nu avea chef de fuga. adica unul sangvin si altul melancolic. Drumul pe care i-l parcurgeam era destul de lung cca 73km, distanta ce o parcurgeam in functie de cai. Caii bunicul ii schimba des, si cand spun des spun cel mult o saptamana doua ii tinea apoi ii schimba. In acea seara vorbeam cu bunicul de Dumnezeu, linistea a fost gonita de o masina ce venea cu viteza, se apropia de intersectia ce noi tocmai am intrat in intersectie. Venea spre noi fara sa de-a semne ca ne-a vazut, eu eram cu picioarele pe latura din dreapta a carutei, intr-o clipa masina a intrat in partea in care eu eram. Intr-o fractiune de secunda mi-am ridicat picioarele, altfel eram cu ele rupte. Atunci nu mi-am dat seama, dar numai ingerii mi-au ridicat picioarele si m-au salvat. Dumnezeu a trimis ingerii pentru a ma salva. Sunt sigur ca si tu ai trecut prin astfel de situatii. Fara Dumnezeu suntem doar instrumente folosite de diavol.