Gasim scris in Biblie in cartea lui Daniel, scris despre 4 fiare, m-am intrebat daca aceste fiare exista in realitate sau prefigureaza cu totul altceva. Biblia in astfel de profetii foloseste simboluri, dar hai mai bine sa vedem ce inseamna.
Cele patru fiare care ies din mare, una după alta, sunt aceleaşi patru puteri mondiale descrise prin metalele componente ale chipului din cap.2 (Dan.7:17.23). De data aceasta, împărăţiile sunt
vazute ca organisme vii, separate, subliniindu-se creşterea ferocităţii de la prima la a patra.
Cei mai mulţi comentatori din trecut, începand cu Hipolit de Roma ( sec.III), Irineu de Lyon, Kiril de Ierusalim, Ieronim şi Augustin, au recunoscut identitatea celor patru fiare, a patra fiind Imperiul Roman ( şi obstacolul din 2 Tes.2:5-7). Irineu aştepta apariţia coarnelor în viitor, iar Ieronim, contemporan cu invaziile barbare, a recunoscut cele zece coarne în divizarea Imperiului. În Răsărit, această vedere a fost susţinută de Ioan Hrisostom (Gură de Aur) şi de alţi discipoli ai lui. Toţi comentatorii medievali şi exegeţii Reformei protestante au avut aceeaşi vedere asupra identităţii fiarei a patra. Chiar şi în sec.XIX, au existat mari comentatori ( de exemplu, Pusey care a văzut aici Roma ca şi în viziunea cap.2. Astăzi însă, numai o minoritate a comentatorilor creştini menţine vechea poziţie (Young, Leupold, Walvoord etc.) Leul - vultur = Imperiul Babilonian întemeiat de Nabucodonosor II (605 i.e.n.). Smulgerea aripilor arată încetarea marilor campanii de cucerire. Schimbarea inimii sugerează experienţa din cap.4 în care împăratul, inima imperiului, este transformat de Providenţa lui Dumnezeu. Leul este foarte crud, dar cu o inimă de om, ar putea sta împreună cu mielul, ca în Paradis. Ursul carnivor = Imperiul Medo-Persan. Poziţia culcată a animalului ( stătea "într-o rană") reprezintă caracterul relativ paşnic al mezilor şi perşilor până la Cyrus cel Mare. Porunca "Scoală-te şi mănâncă multă carne" reprezintă pofta de cuceriri a împăraţilor ahemenizi începând cu Cyrus. Cele trei coaste din gura ursului simbolizează cele trei imperii cucerite de perşi: Lidia (546 i.e.n.), Babilonul (539 i.e.n.) şi Egiptul (525 i.e.n.). Ursul este un animal mai greoi dar foarte puternic. Este o imagine foarte potrivită a armatelor persane. De obicei, ursul nu se hrăneşte cu carne, dar acesta este un urs de excepţie.
Leopardul cu patru aripi şi patru capete = Imperiul lui Alexandru şi al celor patru diadohi, începând cu victoria asupra perşilor (333 i.e.n.). Leopardul este cel mai crud, mai rapid şi mai şiret dintre animalele descrise în această viziune. Cele patru aripi subliniază ideea de rapiditate a cuceririlor, iar cele patru capete reprezintă cele patru dinastii fondate de generalii ( diadohii) lui Alexandru, care s-au încoronat concomitent ca succesori legitimi, dar stăpânind fiecare numai o parte din teritoriul initial. În timpul lumii elenistice au început persecuţiile sistematice împotriva poporului lui Dumnezeu.